Ford ne apără de incompetența autorităților: un sistem inteligent recunoaște gropile din asfalt și ține suspensia ridicată

de Mircea Meşter
Vineri, 19.02.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cu toții am trecut cel puțin o dată în viață printr-o groapă care ne-a afectat suspensiile, anvelopele sau jantele. Ford se laudă cu un sistem care elimină această problemă.

Dintre toate sistemele tehnologice lansate în ultimii ani în industria auto, o nouă inovație semnată de Ford are șanse reale de a deveni unul dintre cele mai populare pachete care vor fi comandate pe mașinile viitorului. Este vorba de sistemul de protecție împotriva gropilor din asfalt prin care mașina recunoaște "craterele" și reacționează automat, protejând suspensia, anvelopele și jantele de eventuale daune majore care pot apărea în aceste cazuri.

Sistemul funcționează cu ajutorul al 12 senzori HD montați în partea frontală a mașinii. Aceștia scanează constant suprafața de rulare și, atunci când detectează o groapă, îi transmit suspensiei să rămână în poziția actuală. Astfel, roata traversează groapa "plutind" deasupra ei, evitând astfel orice fel de daună care poate apărea la nivelul trenului de rulare. Sistemul are capacitatea de a ajusta cursa suspensiei la fiecare 12 milisecunde, ceea ce înseamnă că tehnologia operează efectiv imediat după ce roata ajunge la marginea gropii, profitând de faptul că poate comanda mișcarea suspensiei în timp record.

Sistemul a fost testat până acum pe modelele gamei premium Lincoln și pe Ford Expedition, un SUV vândut exclusiv în SUA, însă acum face parte din lista de dotări standard ale lui Fusion Sport, o versiune cu motor V6 EcoBoost a modelului care în Europa este vândut ca Mondeo.

Sistemul celor de la Ford a fost dezvoltat în Belgia, într-un complex de testare care a replicat cele mai proaste șosele și drumuri ale lumii.

Lungimea totală a secțiunii este de doi kilometri. Conform analizei companiei americane de asigurări AAA, daunele anuale totale produse de drumurile proaste în SUA se ridică la 3 miliarde de dolari pe an.

Comentarii (6)

  • Le recomand sa testeze sistemul in Republica Moldova :)
    Cu siguranta nu o sa faca fata la atatea gropi !
    11 2
  • Bravo Ford
    12 3
  • Cornel
    In video baiatul zice ca sistemul verifica si trimite semnalul in 2 milisecunde, nu 12 !!!
    4 0
  • Am citit pe Net ca cei de la Jaguar si Land Rover cecetau asta din iunie anul trecut.. nu stiu daca au instalat sistemul pe masini, dar cercetau...
    1 0
  • si daca nimeresti cu toate rotile in groapa masina leviteaza?(((...daca mai e si intr o curba adio sa te mai inscrii in ea,pierzand o parte din aderanta!,,
    4 6
  • @joe

    am citit de fro 3 articolul. N-am citit nicaieri ca sistemul te absolva de responsabilitatea de a conduce responsabil si de a adapta viteza la conditiile concrete de rulare.
    9 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru