Ford Mustang intră în producţie în 14 iulie

de Sebastian Toma
Vineri, 11.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generaţie a lui Ford Mustang va intra în producţia de serie în dimineaţa zilei de luni, 14 iulie 2014. Versiunea decapotabilă va fi introdusă în producţie două lunim mai târziu.

Ford Mustang este cu un pas mai aproape de showroom-urile mărcii şi de livrarea la clienţii norocoşi care au reuşit să precomande un exemplar în timpul finalei UEFA Champions League. Începerea producţiei noului Mustang a fost confirmată pentru 14 iulie, iar versiunea decapotabilă este programată să părăsească porţile fabricii abia din 15 septembrie. Primele livrări sunt aşteptate să aibă loc până la sfârşitul anului curent.

POVEŞTI AUTO: Ford Mustang - 50 de ani de legendă

Primele 500 de unităţi Ford Mustang au fost rezervate în doar 30 de secunde, în cadrul deschiderii oficiale a sesiunii de comenzi, derulată în timpul Finalei UEFA Champions League. "Eram siguri că apariţia lui Mustang în Europa va crea multă emoţie, însă reacţia pe care am experimentat-o din partea clienţilor în decursul celor 120 de minute ale finalei Champion League a fost copleşitoare", a declarat Roelant de Waard, vicepreşedinte al biroului de Marketing, Vânzări şi Service Ford of Europe.

Ford Mustang Fastback arată extrem de bine şi pe roşu, a doua culoare cu care a fost disponibil pentru comandă primul lot de 500 de unităţi. Nuanţa este denumită "Race Red".

Urmareste Automarket
Fiecare exemplar din lotul special de 500 de unităţi va primi un pachet de dotări opţionale încă din standard alături un certificat care îi atestă apartenenţa la acest lot select. Pachetul de dotări include sistemul multimedia SYNC 2, sistem de navigaţie, scaune încălzite şi ventilate, sistem de asistenţă la parcare, ornamente din piele neagră şi din crom pentru interior şi jante din aliaj de 19 inch.
Preţul nu a fost specificat, dar este posibil ca Mustang să fie cel mai scump model oferit de Ford pe piaţa din Europa, cel puţin în cazul versiunii V8.

Ford: "Lansăm Mustang şi în Europa pentru că voi cunoaşteţi mai bine maşina decât americanii"

Esential 9300 de clienţi Ford din Europa şi-au manifestat interesul pentru un Mustang atunci când a fost deschisă posibilitatea comandării primului lot de 500 de unităţi.
La fel ca pe toate pieţele pe care este vândut, Mustang va fi oferit în Europa în două versiuni de caroserie: fastback şi cabriolet. Fiecare dintre cele două versiuni vor putea fi comandate cu una dintre cele două motorizări din ofertă: 2.3 EcoBoost de 329 CP sau V8 de 5.0 litri şi 426 CP. Motorizarea de 2.3 litri este nouă în gama Ford şi asigură un cuplu motor de 407 Nm, în timp ce fratele său mai mare livrează 529 Nm. La momentul precomenzii, au fost oferite doar două nuanţe de caroserie: Race Red şi Magnetic Silver (ambele expuse în imaginile oficiale de presă). Clienţii celor 500 de unităţi s-ar putea bucura de o valoare de revânzare mai mare a maşinilor peste ani, cât timp reuşesc să păstreze modelele într-o stare cât mai bună.

Via WCF

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru