Condusul pe timp de noapte poate da bătăi de cap chiar și celor mai experimentați șoferi. Indiferent de vârstă, sex sau experiență, șoferii manifestă o frică de întuneric, denumită științific nictalopie. Ea este cauzată de teama de a fi orbiți de ceilalți participanți la trafic și de teama de a nu lovi un pieton sau orice alt obstacol aflat pe drum.
Cel puțin așa reiese dintr-un studiu comandat de Ford. Sondajul arată că 81% dintre șoferi admit că le este frică să conducă pe timp de noapte. Procentul urcă la 87% în cazul femeilor. Jumătate dintre cei intervievați susțin că vizibilitatea precară pe timp de noapte este o sursă de stres și o treime se tem de un eventual accident. Frica de a nu lovi un pieton a fost și ea semnalată la unul din cinci șoferi interogați.
Statistica nu este nici ea îmbucurătoare. În anul 2014, 20% dintre victimele unui accident de circulație au fost pietoni. Jumătate dintre aceștia și-au pierdut viața într-un accident petrecut pe timp de noapte.
Pentru a îmbunătăți statisticile negre, dar și pentru a-i scăpa pe șoferii săi de teama condusului pe timp de noapte, Ford anunță lansarea unei versiuni îmbunătățite a sistemului Pedestrian Detection.
Acesta poate funcționa acum și pe timp de noapte și poate aplica frânarea în mod automat, atunci când este detectată coliziunea iminentă cu un pieton. Noul sistem Pedestrian Detection cu vedere pe timp de noapte procesează informația primită de la un radar localizat în bara frontală și de la o cameră montată în zona superioară a parbrizului. În același timp, o bază de date care include "siluete ale pietonilor" îi oferă sistemului capacitatea de a distinge oamenii de celelalte obiecte de pe marginea drumului, cum sunt copacii sau indicatoarele rutiere.Sistemul funcționează chiar și atunci când vizibilitatea este redusă și cel de la volan are la dispoziție doar lumina farurilor. Dacă sistemul detectează o coliziune iminentă cu un pieton, emite avertizări audio și vizuale. Dacă cel de la volan nu reacționează, sistemul apasă automat frânele.
Noua versiune îmbunătățită a sistemului Pedestrian Detection va fi introdusă în cursul acestui an pe noua generație Ford Fiesta. Vor urma și alte modele ale constructorului american.
ceea ce insemna ca soferul tebuie sa sofereasca ca d'aia are volan si ochii la el
interesant ca sistemul, care e ultimul racnet in automotive, il plaseasza astia pe clasa mini