Ford a lansat o ofensivă puternică în segmentul SUV-urilor, pe baza popularităţii în creştere a acestor modele, iar printre noutăţi se numără noul Edge, noua generaţie a lui Kuga, dar şi faceliftul lui Ecosport, care a fost deja prezentat pe piaţa americană.
Ford EcoSport este modelul care va fi produs la uzina de la Craiova începând din luna octombrie 2017, iar acesta joacă un rol esenţial în planurile constructorului american pentru a revitaliza vânzările de SUV-uri mici pe continentul european. "Este un model foarte important. În sfârşit am reuşit şi am primit foarte mult feedback în privinţa acestei maşini", spune Jim Farley, şeful Ford Europa despre noul facelift al lui Ecosport.
Chiar dacă versiunea disponibilă pe piaţa americană va fi importată de la fabrica din India, noutăţile de design ale faceliftului vor fi preluate aproape în totalitate şi pe modelul care va fi produs la Craiova. Principala noutate este o uşoară înălţare a grilei până la nivelul blocurilor optice, care au căpătat de asemenea o formă mai angulară. Această modificare a determinat şi mutarea logo-ului Ford în mijlocul grilei, însă restul designului a rămas aproape neschimbat comparativ cu actuala generaţie.La interior se remarcă ecranul cu diagonală de 8 inch poziţionat deasupra planşei de bord, iar tehnologia este prezentă prin sistemul Sync 3 şi compatibilitatea cu Apple CarPlay şi Android Auto. De asemenea, Ford a implementat un sistem audio Bang & Olufsen cu 10 difuzoare şi o putere totală de 675 W. Conectivitatea cu dispozitivele electronice este de asemenea aisgurată prin două porturi USB cu fast-charging, două prize de 12 V şi una de 110 V amplasată în spatele consolei centrale.
Anterior, Ford a confirmat că oferta de SUV-uri se va îmbogăţi cu alte două modele, care vor fi lansate până în 2020.
Via Autocar
Masina abia va continua sa se vanda in Europa. Punct.