Ford a intrat pe piaţa indiană în urmă cu 25 de ani, dar deţine o cotă de de numai 2% pe piaţa vehiculelor de pasageri, chiar dacă a încercat ani de zile să îi atragă pe consumatorii indieni şi să obţină profit.
Ford a anunţat joi, într-un comunicat, că a acumulat în India pierderi operaţionale de peste 2 miliarde de dolari în decurs de 10 ani, iar cererea pentru vehiculele sale noi a fost slabă.
“În pofida eforturilor noastre, nu am reuşit să găsim o soluţie pentru profitabilitatea pe termen lung,” a declarat directorul Ford India, Anurag Mehrotra.
Decizia Ford de a-şi reduce pierderile în India, după ce s-a retras şi din Brazilia la începutul acestui an, scoate în evidenţă presiunile existente asupra producătorilor de automobile de a investi în vehicule electrice şi autonome, precum şi în tehnologie destinată vehiculelor conectate.
Via news.ro
Nu ştiu, unii le cântă prohodul producătorilor americani vechi şi cred că este o posibilitate.
Pe acelaşi drum cu producătorii de serie din UK şi Australia, care nu mai sunt, sau sunt vânduţi la chinezi (MG), la indieni (Jaguar), la germani (mini cooper)...