Ford GT Concept: prototipul care anunţă renaşterea supercarului american

de Bogdan Mirică
Luni, 12.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford vrea să revină în segmentul supercarurilor în 2016. Constructorul american a lansat Ford GT Concept, un prototip care păstrează formele tradiţionale ale clasicului GT, dar promite 600 de cai putere.

Ford le-a promis fanilor săi că vor avea o surpriză în cadrul Salonului Auto de la Detroit şi s-a ţinut de cuvânt. Constructorul american a dezvăluit noul Ford GT Concept, prototipul care aduce la viaţă, într-o formă contemporană, formele clasicului GT, una dintre maşinile simbol ale Ovalului Albastru.

Creat pentru a anticipa un viitor model de serie, programat pentru debut la sfârşitul lui 2016, noul Ford GT Concept se vrea a fi o reinterpetare a vechiului GT şi un supercar modern. Pe lângă evocarea formelor clasice, designul are şi un rol de eficientizare, fiind extrem de aerodinamic. El a fost optimizat pentru a asigura mai multă apăsare aerodinamică şi pentru a reduce frecarea cu aerul.

Tot la capitolul design trebuie notată prezenţa portierelor cu deschidere verticală, eleronul activ ajustabil, jantele de 20 de inch încălţate cu pneuri Michelin Pilot Super Sport Cup 2 şi prizele de aer generoase pentru spoilerul frontal.

Portierele noului Ford GT Concept au o deschidere de tip fluture.

Urmareste Automarket
Ford se adaptează noului trend şi oferă conceptului o celulă de siguranţă din fibră de carbon, cu o înaltă rigiditate structurală.
Lista elementelor uşoare nu se opreşte aici, Ford optând şi pentru o structură din aluminiu şi panouri de caroserie din fibră de carbon.
Toate aceste măsuri vor avea un impact pozitiv asupra raportului putere/masă, despre care americanii susţin că va fi unul dintre cele mai bune din segment.

Esential 600 de cai putere oferă noul Ford GT Concept.
Interiorul adoptă un volan inspirat de cele folosite în Formula 1, un instrumentar de bord digital şi complet configurabil, precum şi noua generaţie a sistemului multimedia SYNC3, proiectat pe un ecran generos amplasat în partea centrală a planşei de bord.

În ceea ce priveşte puterea, Ford a decis să opteze pentru un motor de concepţie nouă, un V6 bi-turbo Ecoboost, capbil să livreze o putere totală de 600 de cai, administrată cu ajutorul unei cutii automate cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte. Americanii promit o schimbare rapidă a treptelor de viteză şi un cuplu generos.

Comentarii (7)

  • inexorabil
    GT a fost mereu singurul model de la Ford din topul meu de profil (Automarket). Şi va rămâne acolo pe viaţă! Generaţia anterioară mă lăsase tablou, relevând un GT răpitor de frumos (vitezometrul plasat central şi orientat către şofer l-am considerat principalul punct de atracţie al acelui supercar), dar şi definit de performanţe excelente. Vânzările n-au fost grozave (de aceea maşina a fost fabricată doar doi ani), dar caracterul exclusivist nu comporta discuţie. Nici acum n-aş zice nu, chiar dacă bordul este de tip “high tech” (da, dar, hm, parcă mă face să tresar puţin, spre deosebire de Buick Avenir, care n-a reuşit…mă rog, cică să nu “compar mere cu pere”). Uite că n-a sucombat de tot imaginaţia în industria auto.

    Era şi cazul ca Ford să ia în calcul reeditarea; n-ar fi fost just ca, la nivel de supercar, doar Viper şi Corvette să reprezinte spiritul american – ăla care este, atât cât a supravieţuit din el!

    În concluzie, excepţiile întăresc regula pe care am enunţat-o la finalul textului meu anterior.
    12 2
  • Suleyman Cunoscatoru
    Trebuie sa revina, insa V6 pe un muscle + gt + american ?
    5 7
  • Daca unii se lauda cu faruri laser, altii isi permit sa se pise pe toate cutumele americane si sa arunce un motor v6 biturbo de 3,5l si 600CP.
    sincer preferam un v8 8 litri aspirat, dar probabil noua generatie crescuta din console confunda motoarele cu microchipurile. Oricum, bravo ford, a demonstrat ca poate.
    6 5
  • Ecoboost pe Ford GT ? cam nasol. Un GT trebuie sa-ti sparga timpanele la 6000 RPM, nu sa suiere a turbo si blow-off.
    In fine, nu mi-e in clar articolul:

    "prototipul care aduce la viaţă, într-o formă contemporană, formele clasicului GT"

    Pai "clasicul GT" nu-i chiar atat de clasic, eventual GT40 ? sau n-am inteles eu bine.
    2 7
  • someone
    V6 pe asa racheta? un V8 ar fi fost mai bine, dar cifrele par sa ne contrazica la prima vedere.
    alaturi de GTR si 911Turbo S, ford ne arata ca 6 cilindri pot sa faca treaba unui V8, mai putin sunetul .
    masina e senzationala, usoara, puternica, cu un aspect demn de un super-car. nu pot sa cred ca e verisorul indepartat a celor facute la craiova
    11 3
  • facelift
    Uau cate stupoare, nu se mai poate dormi noaptea... Are motor V6... stiu acum nu va mai fi pe lista voastra de cumparaturi ;)
    Masina este senzatie din toate punctele: design, performante, istorie. Nu sunt fan Ford dar masina asta m-a incantat maxim.
    10 0
  • Fratii mei nu aveti de ca va faceti probleme acest FORD GT daca nu va comvine dinamica o puteti modifica de la ford din cate stiu si utei dupa aia sa bateti bugatti spre de ex un al for este FORD GTR GALPIN care are viteza maxima de 360-370 km/h asa ca nu va faceti probleme Fordu vi le modifica.Asa Ford bravo ma faci mandru ca sunt fanul nr 1
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru