Esential
310 | cai putere dezvoltă Seat Leon Cupra R310 White Edition. |
Ideea Ford de a lansa un Focus capabil să depăşească bariera de 300 de cai putere a creat premize noi şi pentru ceilalţi rivali din segment. Dacă Renault a mizat pe Megane RS, iar Volkswagen pe Golf R, SEAT nu a putut apela decât la serviciile lui Leon Cupra. Pentru a putea demonstra fanilor că şi spaniolii sunt capabili de un hot-hatch de peste 300 de cai putere,
Seat a lasant recent o ediţie limitată a modelului Leon, bazată pe cea mai puternică versiune existentă în gamă, Cupra R. Inginerii au modificat însă motorul pe benzină cu patru cilindri pentru a obţine un total de 310 cai putere, transmişi punţii anterioare. Performanţele sunt şi ele direct proporţionale cu aportul de putere.
La nivel exterior, Leon Cupra R310 White Edition, aşa cum a fost botezată versiunea specială, vine cu o caroserie vopsită în culoarea albă, decorată cu viniluri speciale. Nu lipsesc jantele de asemenea albe, de 19 inch, scaunele sport, suspensiile mai rigide şi sistemul de frânare îmbunătăţit.
Din păcate pentru pasionaţii Seat, ediţia limitată va fi vândută doar pe piaţa din Elveţia, unde preţul a fost deja fixat la 44.900 de franci, echivalentul a 34.000 de euro.
Viitorii clienţi vor fi obligaţi să urmeze un curs de pregătire, în cadrul căruia se vor familiariza cu maşina şi cei 310 cai ai săi.via | autosblog
???