Lansat în premieră mondială în cadrul Salonul Auto de la Paris, noul Ford Fiesta facelift ajunge şi pe piaţa din România. Modelul sub-compact pleacă de la 11.400 de euro cu TVA pentru varianta cu trei uşi. Cei care vor cinci uşi trebuie să înceapă socotelile de la 11.900 de euro.
Modelul americanilor vine cu o nouă faţă, inspirată de noua filosofie de design a brandului, dar şi cu un arsenal tehnologic de ultimă generaţie.
Blocurile optice faţă sunt acum mai alungite, dar cu un look ceva mai discret. Cum era de aşteptat, blocurile optice vor primi şi lumini LED, o baghetă discretă urmând să individualizeze mult mai bine pe şosea modelul americanilor. Nu în ultimul rând, faceliftul aduce cu sine, la nivel exterior, o capotă remodelată şi un design nou al jantelor.
Pentru interior, Ford a vrut să îmbunătăţească ergonomia. Constructorul a repoziţionat comenzile geamurilor şi oglinzilor electrice pe uşa şoferului, pentru a uşura accesul. Mai mult, designul volanului, culorile instrumentelor de bord şi zona climatizării automate au fost şi ele modificate. Materialele sunt şi ele superioare din punct de vedere calitativ.
Una dintre noile tehnologii introduse odată cu faeliftul este celebrul sistem SYNC, care îți permite să controlezi muzica, să efectuezi şi să preiei apeluri de pe telefonul mobil, utilizând comenzi vocale. Pe lângă citirea cu voce tare a mesajelor text, această tehnologie poate să redea melodii de pe un dispozitiv USB, MP3 sau telefon mobil cu ajutorul Bluetooth.
Alături de SYNC, Ford oferă şi sistemul My Key, recomandat părinţilor care împrumută maşina copiilor mai puţin experimentaţi. Tehnologia îți permite să restricţionezi o serie de funcţii ale noului Fiesta. Poţi seta limita maximă de viteză, poţi seta un semnal care să atragă atenţia asupra purtării centurii de siguranţă şi poți chiar controla volumul sistemului audio.Principala noutate de sub capotă este motorul pe benzină de un litru, cu 3 cilindri, care dezvoltă 80 CP. El oferă puterea unui motor convenţional aspirat de 1.6 litri, însă utilizează cu 21% mai puţin combustibil.
Ford Fiesta FACELIFT vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE |
PUTERE |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Ford Fiesta 1.0 Ecoboost 80 CP Trend |
80 | 4.3 | 14.9 | 12.400 |
Chevrolet Aveo 1.2 85 CP LS |
85 | 5.5 | 13.4 | 11.400 |
Renault Clio 0.9 TCe 90 CP Expression |
90 | 4.5 | 12.2 | 12.400 |
Hyundai i20 facelift 1.2 85 CP Comfort |
85 | 4.9 | 12.7 | 12.590 |
Seat Ibiza 1.4 85 CP Reference |
85 | 5.9 | 11.8 | 11.333 |
Opel Corsa 1.2 85 CP Selection |
85 | 5.5 | 13.6 | 11.460 |
Citroen C3 1.2 VTI 82 CP Seduction |
82 | 4.5 | 12.3 | 12.615 |
Peugeot 208 1.2 VTI 82 CP Access |
82 | 4.5 | 12.2 | 11.632 |
Mazda2 1.3 84 CP TE |
84 | 5.1 | 13.6 | 13.130 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
http://www.automarket.ro/masini-noi/ford/focus-16-ti-vct-85cp-trend-100878/specificatii.html
@ven: la ce te referi ca e mai slaba Fiesta fata de Clio? Fiesta are in standard 9 airbag-uri (fata, laterale, cortina si genunchi sofer), ESP, controlul tractiunii, Hill Assist si inca multe alte dotari pe partea de siguranta. Plus 5 stele la Euroncap. Iar la pretul final, daca stii sa negociezi, s-ar putea sa obtii un pret mai bun decat la Clio.
Si Clio are in standard cam tot ce ai scris tu acolo (exceptie airbag genunchi) plus alte chestii ca: USB+bluetooth, faruri de zi cu LED, proiectoare ceata, roata rezerva normala, cruise control, card acces etc. De fapt, daca te apuci sa studiezi si sa configurezi vei vedea ca prima (Authentique) din cele 3 versiuni de noul Clio echivaleaza cu ce-a de-a doua (Titanium) din doua versiuni de Fiesta facelift. Vezi ce inseamna asta in preturi (la motorizari asemanatoare).
Ca idee, pretul de lista al unui Renault Fluence de baza e undeva in jur de 15000 de euro. Ia mergeti la orice dealer si vedeti cat cere pe el defapt.
Nu sariti pe mine sa-mi explicati cate minunatii are Fiesta fata de Sandero pentru ca stiu.
Dar decat lesinatura aia de motor in trei pistoane......
http://www.automarket.ro/masini-noi/kia/rio-12-gsl-base-101205/specificatii.html 10.097...
http://www.automarket.ro/test-drive/kia-rio-14-42251.html