Constructorii auto continuă să ofere reacții și declarații pe marginea unui eventual Brexit, care se amână pentru moment.
Ford a venit acum cu o estimare a pierderilor pentru scenariul în care Marea Britanie și Uniunea Europeană se vor “despărți” fără să semneze un acord comercial.
Pierderile Ford ar urma să fie de cel puțin 500 de milioane de dolari și ar putea ajunge la o “factură” de până la un miliard, potrivit calculelor făcute de constructor.
“Am început să ne pregătim pentru scenariul unui Brexit fără acord. Sperăm să nu se întâmple, dar trebuie să ne pregătim pentru orice. Calculăm costurile și ne așteptăm la un impact financiar,” a transmis un oficial Ford.
Constructorul american deține două fabrici pe teritoriul Marii Britanii, fiind una dintre cele mai mari piețe de desfacere pentru Ford.
Via Reuters
Comentarii (0)