Ford dezvăluie planurile pentru 2020: SUV electric cu autonomie de peste 500 de kilometri şi versiuni hibride pentru Mustang şi F-150

de Daniel Popescu
Miercuri, 04.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford va lansa un SUV electric de mici dimensiuni cu autonomie de peste 500 de kilometri şi versiuni hibride pentru Mustang şi pick-up-ul F-150 până în 2020, pe lângă maşina autonomă deja anunţată pentru 2021.

Ford a anunţat pe parcursul anului trecut că va investi 4.5 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei game de 13 maşini electrificate până în 2020, însă la vremea respectivă nu a oferit alte detalii despre acest program ambiţios.

Constructorul american a anunţat însă acum prima parte a planului, care vizează 7 dintre cele 13 modele electrificate, iar veştile nu sunt chiar atât de spectaculoase pe cât anticipam.

Principala noutate va fi lansarea unui SUV electric de mici dimensiuni complet nou, care va avea o autonomie de cel puţin 480 de kilometri conform standardului american EPA. Cu alte cuvinte, ne putem aştepta la o autonomie de circa 550 de kilometri conform standardului european NEDC, o valoare relativ modestă în contextul în care lansarea este programată abia în 2020. Noul model electric va fi produs în Statele Unite şi este singurul din noua gamă care va fi comercializat cu siguranţă inclusiv în Europa.

Urmareste Automarket
În rest, vorbim despre o versiune hibridă pentru Mustang, care va include un motor V8 şi va fi comercializat doar în America de Nord din 2020, şi de o variantă hibridă pentru pick-up-ul F-150, care va apărea tot în 2020 pe pieţele din America şi Orientul Mijlociu. Ford Mustang Hybrid şi F-150 Hybrid nu vor beneficia de încărcare la priză, însă ultimul va putea funcţiona şi ca generator mobil de electricitate.

Alţi doi hibrizi vor fi dezvoltaţi pentru poliţia din Chicago, în timp ce utilitara Ford Transit Custom va primi propulsie hibridă pentru Europa începând din 2019. Pe lângă aceste noutăţi, Ford a confirmat încă o dată că în 2021 va lansa o maşină autonomă fără volan şi pedale care va fi dedicată serviciilor de transport urban.

Pe lângă cele 4.5 miliarde de dolari anunţate anterior, Ford va aloca încă 700 de milioane de dolari în cadrul programului de electrificare şi va genera încă 700 de locuri de muncă la fabrică din Michigan.

Decizia a venit după ce Ford a renunţat la planul de a construi o nouă fabrică de 1.6 miliarde de dolari în Mexic, ca urmare a numeroase acuzaţii venite din partea preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump. Acesta din urmă a avertizat că va impune taxe de 35% pentru maşinile produse în Mexic şi exportate în Statele Unite de către constructori americani precum Ford său General Motors.

Via Ford

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru