Constructorii auto ne-au obișnuit în ultimii ani cu formarea unor alianțe prin care să reducă costurile de dezvoltare ale noilor modele, iar unul dintre exemple este dat de Volkswagen și Ford.
Cei doi mari producători au anunțat, în luna iunie, semnarea unui Memorandum de Înțelegere prin care vor analiza viabilitatea unui parteneriat.
Chiar dacă discuțiile sunt într-un stadiu incipient, constructorii au oferit un prim exemplu de colaborare, întrucât pentru început principala preocupare o reprezintă posibilitatea de a dezvolta în comun anumite vehicule comerciale.
“Eu și Herbert (n.a. Diess, șeful VW) am avut o discuție foarte bună despre afacerea cu vehicule comerciale,” a declarat Jim Hackett, CEO Ford.
Cu toate acestea, oficialul american este prudent și susține că extinderea colaborării cu VW trebuie făcută cu grijă și că nicio înțelegere extinsă nu a fost agreată până acum.
Conducerea Volkswagen este așteptată vineri să analizeze un plan pe 10 ani – întocmit de Herbert Diess – privind reducerea costurilor cu dezvoltarea și abordarea unor alianțe cu companiile rivale.
În același timp, Ford traversează o perioadă de restructurări la nivel global și caută parteneriate cu companii rivale pentru a-și diminua costurile cu dezvoltarea și a lansa modele noi cât mai repede pe piață.
Via Automotive News
Comentarii (6)