În urmă cu un an, Ford a anunțat că va readuce mai multe nume celebre pentru viitoarele sale modele. Printre aceste nume se află și Capri, un nume asociat cu faimosul coupe de performanță, poreclit și Mustangul european, produs între 1968 și 1986.
Acum, numele acesta va reveni în gama Ovalului Albastru după o pauză de 38 de ani. Astfel, noua generație Ford Capri va fi lansată în 2024, însă nu va avea nicio altă legătură cu vechiul coupe. Asta pentru că noul Capri va fi reinventat sub forma unui crossover coupe electric, care va fi un rival pentru Volkswagen ID.5, Peugeot e-3008 și Volvo C40.
Potrivit publicației britanice Autocar, care a surprins viitorul model ascuns sub camuflaj, viitorul Capri va fi bazat pe platforma MEB, dezvoltată de Volkswagen. Practic, noul Ford Capri va fi fratele mai mic al lui Explorer, de la care vor fi preluate motoarele electrice. Din informațiile de până acum, viitorul Capri va avea motoare electrice cu puteri cuprinse între 168 și 335 de cai putere. Acestea ar urma să fie alimentate de baterii de 52 de kWh sau de 77 de kWh.
Mai mult, viitorul Ford Capri ar urma să beneficieze de o autonomie de circa 480 de kilometri, iar modelul va putea trage un curent de până la 170 de kW la o stație de încărcare rapidă.
Deocamdată, Ford nu a confirmat data lansării noului model.
via Autocar
Ce naiba se intampla cu producatorii auto, ca doar SUV-uri plictisitoare si fara caracter mai fac. Auzi la ei? "Vor reinventa" noul Capri! WT actual F? Ce e de reinventat? Va fi un alt model de masina grea, cu coeficient aerodinamic al unei caramizi si cu autonomie cat sa poti merge la piata.
Din actuala oferta a industriei auto, putine modele vor deveni niste clasice peste cativa zeci de ani. Sunt sigur ca noul Capri nu va fi printre acestea.
Au mai renunțat și la Fiesta, ca nu rentează cică, lasă c-o sa renteze această grozăvie.
Oare urmeaza un suv Ford GT?
Fix cum și-a bătut joc Mitsubishi de Eclipse.
Alții au venit cu nume ca e:Ny1 sau Bz4X, care probabil exprimă mai bine impersonalitatea suv-ulețelor lansate ca din praștie, dar măcar nu le-au denumit S2000 sau Supra.
Ce nu intelegeti voi astia "pasionatii" este ca SUV-urile se construiesc pentru ca astea se vand. Stiu ca va vine greu sa credeti, dar fix asta cere lumea.
Sunt deja cativa ani buni de cand, acasa la ei in America, Ford a scos din productie toata gama de masini conventionale, mai putin Mustang, pentru ca nu se mai vindeau, nu mai erau profitabile si au decis sa produca doar SUV-uri. Ghici ce, au luat decizia corecta, chiar se vand mai bine si fac bani mai multi ca inainte, pentru ca aici vorbim de o afacere, nu de pasiuni si orice afacere are ca scop unic sa faca bani, atat si nimic mai mult.
Pentru respectul zero fata de client, Ford de la mine n-o sa mai vada niciun cent. dar asta nu inseamna ca ii paste falimentul, stati linistiti, sunt inca destui care sa le cumpere tomberoanele.
Și care n-au cum sesiza cât de nepotrivit e să lipești etichete legendare pe cutii pe roți care nu au nici o legătură cu spiritul sportiv sau agilitatea predecesoarelor.
Dar e evident o părere băgătoare de seamă, au ajuns focile conformiste să creadă că sunt singurele care s-au prins de strategia de a monetiza inclusiv numele sportivelor de legendă, aceiași ”avansați” care ne spun că ”nu suntem pregătiți pentru electrice” la orice argument care nu le glorifică.
SUV-urile se vând bine, dar nu prea vrei sa înțelegi ca Mustang Mach E nu se vinde bine, deci Ford nu face bani cu acest model, apoi sa vorbim de VW id5, se vinde bine ? Nu prea, ei bine Ford va lipi numele Capri de acest model, știi cum e, una-i una, alta-i alta .
Sunt covins ca fix de asta nu vor face vanzari...pentru ca este "nepotrivit". Cateodata am impresia ca am de a face cu talibani auto si nu cu adulti.