Ford C-Max şi Grand C-Max, cele două monovolume compacte ale mărcii americane, vor primi un facelift în acest an. Versiunile de serie ale celor două modele vor fi prezentate la Salonul Auto de la Paris, alături de a doua generaţie a lui S-Max. Deloc întâmplător, prima imagine teaser a lui C-Max facelift a fost publicată în aceeaşi zi în care au fost prezentate primele fotografii ale următorului S-Max. Cei de la Ford au fost zgârciţi în detalii în privinţa noului C-Max, dar promit să ne furnizeze informaţii suplimentare în data de 17 septembrie.
Ford S-Max a ajuns la a doua generaţie: primele imagini ale noului monovolum european
Generaţia actuală a lui C-Max a debutat pe piaţă în 2009, fiind prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt din acel an. Modelul a fost expus alături de Grand C-Max, versiunea cu şapte locuri şi ampatament mărit a monovolumului compact de la Ford. În primul an de la lansarea oficială, cei de la Ford au vândut 135.000 de unităţi C-Max şi Grand C-Max, dublând cota de piaţă a mărcii în segmentul respectiv.
Versiunea cu şapte locuri a lui C-Max realiza o treime din vânzările totale ale gamei în primul an de comercializare a acestui model. În plus, divizia europeană a Ford se mândrea la vremea respectivă cu faptul că 60% dintre cumpărătorii acestui model erau clienţi noi pentru această marcă.Via Ford
Comentarii (0)