Analiștii de la Morgan Stanley au publicat recent un raport în care estimează că Ford va concedia circa 24.000 de angajați la nivel global, dintre care cei mai mulți în Europa, ca parte a planurilor de reducere a costurilor.
Constructorul american a reacționat la aceste informații și a catalogat zvonurile drept "pure speculații", însă pe de altă parte a refuzat să comenteze în detaliu și a insistat că intenționează să reorganizeze filiala din Europa pentru a-și atinge obiectivul de profit.
"Numărul de concedieri citat de presa internațională este o simplă speculație și nu vom comenta despre asta. Așa cum am spus și în raportul financiar din iulie, afacerea noastră din Europa necesită o schimbare majoră pentru a ne îndeplini obiectivul pe termen lung de a ajunge la un profit de 6%", menționează producătorul într-un comunicat trimis pe email celor mai mari publicații auto din lume.
Chiar și în cazul unor concedieri, este puțin probabil ca uzina Ford de la Craiova să fie afectată negativ.
Craiova este singura uzină Ford care produce SUV-ul Ecosport pentru piața europeană, iar acesta se bucură deja de vânzări de trei ori mai mari. În plus, Ford a anunțat anterior investiții suplimentare pentru producția unui nou model la Craiova.În raport, Morgan Stanley afirmă că Ford va renunța inclusiv la o serie de modele cu vânzări scăzute în Europa, inclusiv la sedanul Mondeo și monovolumele Galaxy și S-Max, însă americanii au negat acest lucru.
De altfel, Ford confirmase încă din luna aprilie că pregătește o serie de îmbunătățiri pentru Mondeo, chiar dacă cel mai probabil nu va dezvolta o nouă generație.
"Evaluăm regulat gama de modele pe baza cerințelor clienților și a trendurilor, dar în prezent nu există schimbări. Mondeo rămâne un produs esențial pentru gama din Europa. Avem update-uri pentru Mondeo în acest an, care vor include motoare noi, îmbunătățiri la exterior și interior și noutăți în gama de hibrizi", a mai precizat Ford în comunicat.
Via Automotive News, Autocar
Comentarii (0)