Toate cele trei modele produse sub logo-ul premium Vignale au intrat în fabricaţie la uzina Ford din Valencia, Spania. Uzina din oraşul spaniol produce acum şase modele diferite pe aceeaşi linie de asamblare. Uzina produce deja modelele Mondeo, Kuga, Transit Connect şi Tourneo Connect, cărora li se vor alătura şi Mondeo, S-Max şi Galaxy Vignale. În 2015, se estimează că vor fi produse 400.000 de unităţi la uzina din Valencia. Un model nou este produs la fiecare 80 de secunde, uzina din Valencia fiind una dintre cele mai avansate tehnologic fabrici din portofoliul Ford.
Ford a investit 2.3 miliarde de euro în uzina din Spania, iar 80% din automobilele produse aici merg la export în 75 de ţări de pe tot globul, inclusiv în Statele Unite ale Americii. Uzina din Valencia produce toate cele trei variante de caroserie pentru modelul Mondeo (break, hatchback şi sedan) plus versiunile Hybrid şi Vignale.
"Uzina din Valencia este un exemplu în industria auto în ceea ce priveşte flexibilitatea, productivitatea şi inovaţia în domeniul producţiei auto de calitate", spune Barb Samardzich, COO Ford of Europe. "Este incredibil şi aproape fără precedent că putem vedea modele ca Ford Mondeo Vignale pe aceeiaşi linie de asamblare cu SUV-ul Ford Kuga şi modelul utilitar Transit Connect."Uzina Ford din Valencia îşi va mări şi mai mult capacitatea de producţie în viitorul apropiat, urmând a produce 450.000 de automobile pe an.
Via Carscoops
Comentarii (2)