Ford: 150.000 de exemplare Mustang Mach-E produse la nivel mondial

de Tiberiu Safta
Luni, 05.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford a produs oficial 150.000 de exemplare ale SUV-ului electric controversat Mustang Mach-E. Modelul cu zero emisii este produs în Mexic și în China și este disponibil în 37 de piețe din lume, inclusiv în România.

Ford Mustang Mach-E, crossover-ul electric al mărcii americane care a stârnit controverse încă de la momentul lansării, a atins oficial borna de 150.000 de exemplare produse. Modelul electric este disponibil încă din 2020 și este produs în Mexic, la uzina de la Cuautitlan Izcalli, respectiv în China, la fabrica de la Chongqing.

În ciuda controverselor, Ford Mustang Mach-E a devenit unul dintre cele mai populare modele din segmentul său. De altfel, crossover-ul este, în prezent, al doilea cel mai bine vândut model electric pe piața din Statele Unite, fiind doar în spatele rivalilor de la Tesla. Ovalul albastru are ambiții mari pentru noul model și dorește să atingă o rată de producție de 270.000 de exemplare Mustang Mach-E în fiecare an.

De asemenea, Ford își propune să construiască 600.000 de vehicule electrice pe an până la sfârșitul lui 2023, pentru ca acest număr să crească la 2 milioane de mașini cu zero emisii produse anual până în 2026.

La momentul intrării în producție, Ford Mustang Mach-E era disponibil în 22 de țări din întreaga lume.

Acum, la mai bine de doi ani de la debutul comercial, crossover-ul electric poate fi cumpărat în 37 de piețe care cuprind țări din America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Oceania. Cele mai noi piețe ale lui Mustang Mach-E sunt cele din Argentina, Brazilia și Noua Zeelandă.

Potrivit mărcii, aproximativ 80% din clienții lui Mustang Mach-E de pe piața din SUA au deținut anterior o mașină cu motor termic. În Europa, circa 90% dintre proprietarii SUV-ului electric au făcut trecerea de la motorizările convenționale la cele electrice.

„Atunci când am pus poneiul pe acest Mustang, știam că vom avea sceptici”, a spus Darren Palmer, vice-președintele programului de vehicule electrice al diviziei Ford Model e. „Ceea ce nu știam pe-atunci, în schimb, era cât de populară avea să devină această mașină. Ador să văd din ce în ce mai multe exemplare Mustang Mach-E pe șosea și să stau de vorbă cu proprietarii lor”, a mai adăugat acesta.

În ciuda vânzărilor peste așteptări, Mustang Mach-E nu se bucură de cea mai bună reputație la capitolele fiabilitate și calitate.

Ford a inițiat inclusiv campanii de rechemare pentru acest model, iar recent, Mustang Mach-E a fost eliminat din lista celor mai bune modele noi a publicației Consumer Reports.

via Ford

Comentarii (1)

  • inexorabil
    De obicei, atunci când “dinozaurii” organizează asemenea serbări, se iau în considerare milioane şi milioane de maşini vândute. Dar să jubilezi, din postura de e-mesianic, pentru 150.000…ia să te citez, Mafănikkk: “Pfff…penibil”.

    Apropo, recent, Dulapul v-a umplut de “stele”, măi Fănele. De pildă, să te trezeşti general cu patru stele la doar 47 de ani…Mare erou! Dacă ne-ar invada ruşii (mai degrabă râşii, România neavând niciun teritoriu care a fost iniţial rusesc), sigur ar avea cine să ne apere. Dar, până atunci, visează/vânează şi tu stele, Fănele. Bine, nu acele stele pe care o să le vezi, volens nolens, dacă vom ajunge vreodată faţă în faţă.

    PS. “Mustang Mach-E nu se bucură de cea mai bună reputație la capitolele fiabilitate și calitate”…Da’ ce, o fi vreo electroasă care să constituie excepţia de la regulă???
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru