Pilotul echipei Napoca Rally Academy speră să obţină un rezultat cât mai bun la categoria Junior ERC, acolo unde lupta cu alţi 10 piloţi.
"Pentru noi acesta este primul sezon complet în Junior ERC şi obiectivul principal este de a acumula experienţă, iar anul viitor să încercăm să câştigăm titlul. Aceasta este ultima etapă din program pe macadam, după care urmează alte patru raliuri pe asfalt, şi sper să obţin un rezultat cât mai bun aici", a declarat Tincescu.
Raliul Insulelor Azore este etapa în care Tincescu a debutat în ERC în 2013, însă consideră că anul acesta va fi mai dificil să obţină un rezultat bun, întrucât concurenţa este mai puternică.
"Am doar amintiri frumoase de la această etapă.
A fost un raliu desfăşurat în condiţii dificile, dar în final am terminat pe locul trei în clasamentul 2WD cu Dacia Logan. Nu mă aşteptam la o astfel de performanţă şi cu siguranţă anul acesta va fi mult mai greu pentru noi", a adăugat Tincescu, care va concura cu un Citroen C2 R2 Max.Patru dintre cele 17 probe speciale din Raliul Insulelor Azore vor fi transmise în direct pe postul de televiziune Eurosport, după următorul program:
Proba | Ziua si ora | Post TV |
Proba 6 | vineri, 16 mai, ora 14:00 | Eurosport |
Proba 10 | vineri, 16 mai, ora 20:00 | Eurosport |
Proba 14 | sambata, 17 mai, ora 14:00 | Eurosport |
Proba 20 | sambata, 17 mai, ora 20:00 | Eurosport |
Napoca Rally Academy va sprijini alte două echipaje în Raliul Insulelor Azore: Ekaterina Stratieva/Carmen Poenaru, care concurează cu Citroen C2 R2 Max, şi Andrea Crugnola/Michele Ferrara, care folosesc un Peugeot 208 R2.
Comentarii (0)