Anul trecut, Fisker a prezentat modelul electric Emotion, ce urmează să fie lansat pe piață în 2019 și care promite o autonomie de 650 de kilometri, sistem de tracțiune integrală și o viteză maximă de aproape 260 km/h.
Designerul Henrik Fisker, trecut pe la BMW și Aston Martin, promite că nu se va opri aici și plănuiește un model electric mai accesibil pentru public.
Noul model va avea un preț de pornire de circa 40.000 de euro și va fi vândut la nivel global începând cu anul 2021, potrivit lui Fisker.
Constructorul caută în prezent mai multe fabrici unde să înceapă producția, dar Fisker spune că viitoarea mașină va fi construită în Statele Unite. Decizia ar urma să fie anunțată în perioada următoare.
Designerul este încrezător că acum este momentul cel mai potrivit pentru lansarea mașinilor electrice, un trend evident la nivelul industriei.
Fisker estimează o perioadă de tranziție de 7 ani în care constructorii vor colabora tot mai mult pentru a reduce nivelul costurilor și pentru creșterea competitivității.
Via Automotive News
Comentarii (0)