Cei 86 de membri ai juriului World Car of the Year au anunțat finaliștii celor 5 categorii ai competiției cu același nume. Evenimentul a avut loc în cadrul Delhi Expo Show din India.
Finaliștii care se vor duela pentru trofeul din acest an sunt: Hyundai Sonata, Kia Soul EV, Kia Telluride, Range Rover Evoque, Mazda 3, Mazda CX-30, Mecedes-Benz CLA, Mercedes-Benz GLB, Volkswagen Golf și Volkswagen T-Cross.
La fel ca în anii anteriori, juriul WCOTY va acorda și premii secundare dedicate unor categorii distincte.
Finaliștii categoriei World Urban Car 2020 sunt: Kia Soul EV, Mini Cooper SE (versiunea electrică a modelului britanic), Peugeot 208, Renault Clio și Volkswagen T-Cross.
În cadrul categoriei World Luxury Car au rămas următoarele modele: BMW X5, BMW X7, Mercedes-Benz EQC, Porsche 911 și Porsche Taycan.
BMW M8, Porsche 718 Cayman, Porsche 911, Porsche Taycan și Toyota GR Supra vor lupta pentru titlul World Performance Car Award 2020.
Șapte experți în design vor juriza modelele care au intrat în cursa finală pentru World Car Design of the Year Award.
Finaliștii acestei categorii sunt: Alpine A110S, Mazda 3, Mazda CX-30, Peugeot 208 și Porsche Taycan.Conform oficialilor World Car Awards, în cadrul Salonului Auto de la Geneva juriul va desemna personalitatea auto a anului 2020. Tot în cadrul evenimentului din Elveția, jurații vor publica lista scurtă a modelelor finaliste (câte trei modele pentru fiecare categorie amintită anterior).
Câștigătorii fiecărei categorii urmează să fie desemnați în 10 aprilie în cadrul Salonului Auto de la New York. Anul trecut, competiția a fost câștigată de SUV-ul electric Jaguar I-Pace.
Sa afirmi ca skoda superb e o frumusete, iar soul EV nu este frumoasa, e ca si cum nu ai vedea padurea din cauza copacilor.
Doar farurile si interiorul im plac. In rest parca la spate este prea dreapta, prea cubica forma.
categoria World Luxury Car Mercedes-Benz EQC
World Performance Car Award 2020 Porsche
Taycan
Categoria World Car Design of the Year Award - Alpine A110S