În ultimul deceniu, micul Fiat 500 a dus greul pentru constructorul italian. Modele ca Bravo și Punto au început să scadă în popularitate și să devină mult prea vechi pentru a putea face față unei competiții din ce în ce mai acerbă. Fiat promite să schimbe lentoarea pe care a manifestat-o în cele două segmente.
După introducerea lui Tipo (foto) și a variantelor sale de caroserie, italienii promit să revină și în segmentul subcompact cu un nou Punto. Urmașul va fi dezvoltat și lansat pentru prima dată pe piața din America de Sud, urmând ca abia apoi să ajungă în Europa. Cel mai probabil, primele unități vor fi comercializate pe Bătrânul Continent abia în anul 2018.
Dezvoltat pe o platformă nouă, cu mai mult aluminiu în componență, Fiat Punto va fi mai ușor decât vechiul model. De asemenea, noua arhitectură va fi capabilă să suporte și propulsoarele diesel și benzină ale modelelor 500X și 500L. Asta presupune utilizarea agregatului de 1.4 litri MultiAir, cu 140 și 170 de cai putere, dar și a dieselului de 2.0 litri Multijet de 140 de cai putere. Nu vor lipsi nici versiunile de putere ale Multijet-ului de 1.6 litri.
Gândit ca un model global, noul Punto va trebui să se achite de norme de siguranță stricte, ceea ce înseamnă că echiparea sa tehnologică va include sisteme care avertizează șoferul la depășirea benzii de mers, supraveghează unghiul mort și frânează automat în oraș. Nu vor lipsi camera pentru marșarier și sistemul multimedia cu suport Apple CarPlay și Android Auto.Din punct de vedere estetic, Punto nu se va îndepărta foarte mult de la rețeta pe care o vedem astăzi pe fratele mai mare Tipo. Mostrele de sportivitate vor fi păstrate pentru o eventuală versiune de performanță dezvoltată de divizia Abarth și programată să ajungă pe piață nu mai devreme de 2020.
via caradisiac
Comentarii (1)