Fiat pregăteşte un sistem hibrid care promite 80 g/km

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 04.06.2010
Fiat lucrează la un sistem hibrid inovator, care ar putea să se regăsească pe 500 şi pe viitoarele generaţii Panda şi Punto. Trenul de propulsie promite emisii de numai 80 g/km.

Esential

80 g/km ar urma să emită versiunea hibridă a lui Fiat 500.

Fiat se pregăteşte să dea o lovitură puternică constructorilor care activează pe segmentul vehiculelor hibride, plănuind să dea naştere în viitorul apropiat unor versiuni ultra economice ale modelelor sale urbane.

Constructorul italian lucrează în prezent la un tren de propulsie hibrid, aflat în stadiu de concept, care combină printre altele transmisia cu dublă ambreiere şi motorul pe benzină cu doi cilindri, turbo, de 900 cmc, botezat Twin Air.

Motorul electric a fost poziţionat în interiorul transmisiei şi este ţinut în viaţă de un pachet de baterii litiu-ion. Rolul unităţii electrice este acela de a ţine în mişcare maşina atunci cînd motorul convenţional este la relanti şi de a oferi cuplu la turaţii mici, atunci când sistemul turbo nu funcţionează.

Cel mai probabil, vom vedea sistemul hibrid de serie introdus ca versiune ecologică a modelului 500, unde promite emisii de numai 80 g/km. Treptat el îşi va face loc însă şi pe viitoarele generaţii Panda şi Punto.

via | autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru