Fiat Panda va încerca să doboare recordul de traversare a Africii şi Europei

de Bogdan Mirică
Marti, 27.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Doi temerari britanici vor porni din Cape Town pentru a ajunge la Londra în mai puţin de 14 zile, la bordul unui Fiat Panda TwinAir. Călătoria lor va însuma 14.700 de kilometri.

Doi aventurieri britanici vor să doboare un record mondial la bordul actualului Fiat Panda. Philip Young şi Paul Brace vor să conducă din Cape Town până la Londra, non-stop, pentru a doborâ vechiul record de timp obţinut pe acest traseu.

El îi aparţine unui fost soldat britanic, John Hemsley, care a parcurs distanţa dintre cele două oraşe în 14 zile, 19 ore şi 26 de minute.

Dacă pe atunci Hemsley a folosit un Range Rover modificat în fabrică, acum cei doi temerari vor apela la serviciile unui Panda Twin-Air. Modelul italian este aproape de configuraţia standard, beneficiind doar de un rezervor de combustibil auxiliar, de protecţie suplimentară în zonele inferioare şi de o admisie repoziţionată.

Esential 14.700 de kilometri este distanţa pe care vor să o parcurgă cei doi britanici.
1600 de kilometri ar trebui să parcurgă pe zi cei doi britanici.
Pentru a stabili un nou record, Young şi Brace vor parcurge 9134 de mile, echivalentul a 14.700 de kilometri, de la hotelul Mount Nelson din Cape Town până la Marble Arch în Londra.
Cei aproape 15.000 de km, vor fi împărţiţi în aproximativ 1600 de kilometri pe zi, străbătuţi prin ţări ca Botswana, Libia, Etiopia sau Tunisia.

Fiat-ul Panda înscris în competiţie va fi monitorizat în permanenţă de asociaţia care va omologa recordul pentru a nu depăşi limitele de viteză legale.

Primul om care a stabilit acest record şi i-a inspirat pe toţi cei care au încercat mai apoi să-l doboare a fost jurnalistul Humfrey Simmonds. Acesta a folosit în 1938 un Wolseley 18-85 pentru a străbate distanţa de 14.700 de kilometri în 31 de zile.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru