Fiat Panda, informaţii noi despre interior
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Fiat a prezentat informaţii suplimentare despre interiorul noului Panda. Ajuns la cea de-a treia generaţie, modelul se mândreşte cu un interior mărit în toate direcţiile. În partea din faţă, habitaclul lui Panda a fost înălţat cu şapte milimetri, în timp ce posteriorul a fost înălţat cu patru milimetri. Creşterea pe lăţime a lui Panda este ceva mai evidentă: 26 milimetri în partea din faţă şi cinci milimetri în partea din spate. În plus, scaunele sunt acum mai subţiri, pentru a uşura accesul. Scaunele din faţă sunt cu 23 de milimetri mai subţiri, în timp ce bancheta din spate a fost subţiată cu şase milimetri. Graţie acestor modificări, spaţiul pentru genunchi a crescut cu 20 de milimetri pe locurile din spate.
Portbagajul lui Panda nu a fost nici el neglijat, modelul mândrindu-se cu încă 10 litri în plus faţă de generaţia precedentă şi totalizând 225 de litri. La plierea scaunelor din spate, volumul de încărcare urcă la 870 de litri, cu 36 mai mult faţă de cât oferea generaţia precedentă.
Pe lângă "buzunarul" amplasat în faţa pasagerului din dreapta, Panda se mândreşte cu 14 compartimente de depozitare la nivelul interiorului. O altă noutate este posibilitatea reglării pe înălţime pentru scaunul şoferului şi al pasagerului din dreapta, alături de posibilitatea echipării scaunului din dreapta cu o măsuţă pliabilă din plastic montată pe spătar.La cerere, clienţii pot opta între o banchetă spate pliabilă sau fixă, disponibilă cu două locuri. Această banchetă are mai multe configuraţii: două locuri cu spătar pliabil 50/50 şi posibilitatea glisării faţă/spate, banchetă pliabilă cu trei locuri, fracţionată 60/40 sau banchetă spate fixă. Unele versiuni de echipare prezintă o banchetă spate care poate glisa. Opţional, clienţii pot comanda un "cargo box", amplasat în portbagaj, care ajută la depozitarea unor elemente pentru a obţine un spaţiu de încărcare aproape plat.
Noul Fiat Panda a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt.
Panda este cel mai important model din portofoliul Fiat şi despre maşina cel mai bine vândută în Europa în segmentul mini. Cea de-a treia generaţie a lui Panda păstrează atributele esenţiale ale generaţiilor anterioare, care au reuşit să atragă 6.5 milioane de clienţi europeni în cei 31 de ani de existenţă a modelului pe piaţă.Via | Autoblog.it
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Fiat in Romania
-
Fiat 124 Spider Preţ: 27.727 - 31.535 €
-
Fiat 500 facelift Preţ: 12.332 - 16.363 €
-
Fiat 500C facelift Preţ: 14.810 - 18.331 €
-
Fiat 500L Preţ: 14.491 - 23.800 €
-
Fiat 500L Living Preţ: 17.466 - 20.633 €
-
Fiat 500L Trekking Preţ: 17.755 - 21.497 €
-
Fiat 500X Preţ: 17.946 - 27.109 €
-
Fiat Doblo Panorama Preţ: 15.025 - 19.290 €
-
Fiat Fullback Preţ: n/a - 35.700 €
-
Fiat Panda facelift Preţ: 9.816 - 18.017 €
-
Fiat Punto facelift Preţ: 9.551 - 13.550 €
-
Fiat Qubo Preţ: 12.150 - 16.442 €
-
Fiat Tipo Preţ: 12.109 - 19.392 €
-
Fiat Tipo Hatchback Preţ: 13.222 - 19.282 €
-
Fiat Tipo SW Preţ: 14.293 - 20.353 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Au apărut noi detalii despre Mazda EZ-60, un nou SUV electric care va fi lansat mai întâi în China. Noul model va avea inclusiv o versiune cu motor termic pe post de generator. (19.04)
-
Marca chineză AUDI, înființată de către Audi cel german și compania chineză SAIC, a publicat prima imagine oficială cu primul său model de serie. Noul model va fi botezat E5 Sportback și va fi un break electric. (18.04)
-
Subaru a prezentat oficial noul Solterra facelift cu ocazia Salonului Auto din New York. Noul model actualizat primește acum un propulsor electric mai puternic, un design revizuit, dar și o autonomie îmbunătățită cu 25%. (17.04)
-
Noul Audi A6 Sedan: cel mai aerodinamic Audi de serie cu motoare termice
-
Noul Volvo S90 facelift: display central de 11.2 inch și versiune PHEV cu 80 km autonomie electrică
-
Acesta este noul Subaru Outback: două motorizări cu până la 260 CP
-
STUDIU: Mașinile electrice, mai fiabile decât termicele
-
Renault a dezvoltat un sistem hibrid care poate fi montat în mașinile electrice
Comentarii (2)