Acţionarii Fiat S.p.A. pot să renunţe la participaţia în noua companie, urmând să fie despăgubiţi pentru acţiunile lor evaluate la valoarea medie a acestora din ultimele şase luni, în timp ce acţiunile FCA N.V. vor avea o rată de schimb 1:1 cu cele ale Fiat S.p.A.
Sediul noii companii este o problemă spinoasă pentru Sergio Marchionne, pentru că nici Italia şi nici Statele Unite ale Americii nu au fost alese ca ţări gazdă. Din motive fiscale, compania a fost înregistrată cu numele Dutch NewCo, apoi redenumită în Fiat Chrysler Automobiles N.V., ceea ce înseamnă că are sediul în Olanda, dar domiciliul fiscal în Regatul Unit. Potrivit lui John Elkann, şeful consiliului de conducere al Fiat, decizia avantajează investitorii din SUA, pe care noua companie vrea să îi atragă.Unii analişti din industria auto spun că alegerea unui sediu în Italia sau în SUA ar fi cauzat probleme cu guvernele din cele două ţări. Astfel, fosta companie Chrysler a fost salvată acum trei ani de o infuzie de fonduri de la guvernul american, în timp ce Fiat este cel mai mare angajator privat din Italia, ceea ce face ambele guverne să-şi dorească menţinerea companiilor respective în ţările de baştină. Potrivit lui Monica Bosio, analist al Intesa Sanpaolo din Milano, alegerea Olandei şi al Regatului Unit pentru sediul, respectiv domiciliul fiscal ale noii companii aduce beneficii atât la capitolul taxarea veniturilor, cât şi pentru partea de dividende.
"E mai puţin important unde este localizat sediul companiei, contează să fie conservate locurile de muncă, să fie făcute investiţii şi să se vândă automobilele produse de aceştia", a concluzionat Enrico Letta, premierul Italiei.
Mărcile auto din portofoliul Fiat Chrysler Automobiles |
Abarth |
Alfa Romeo |
Chrysler |
Dodge |
Ferrari |
Fiat Automobiles |
Fiat Professional |
Jeep |
Lancia |
Maserati |
Ram Trucks |
Oameni cu vocaţie: Sergio Marchionne, magicianul care a construit mariajul Fiat-Chrysler
De-acum totul va veni de la sine :))
Chrysler a investit foarte mulr sa se ridice pe picioare acum cativa ani, ai uitat?
Sa auzim numai de bine.
Logo demodat ??!!
Pai VAG e la moda?? :))))))