Fiat este unul dintre puţinii constructori care nu are încă niciun hibrid în gama de modele, însă producătorul italian a dezvăluit cu ocazia Salonului Auto de la Geneva care este strategia sa în această privinţă.
Potrivit lui Sergio Marchionne, preşedintele grupului Fiat - Chrysler, compania deţine toate tehnologiile pentru dezvoltarea unor astfel de modele, însă preferă să menţină costurile la un nivel cât mai scăzut, motiv pentru care nu le foloseşte încă.
"Fiat - Chrysler are toate tehnologiile folosite în maşina viitorului, de la hibrizi la condus autonom. Le avem şi continuăm să dezvoltăm tot ceea ce dezvoltă şi ceilalţi constructori, dar am adoptat o strategie conservatoare pentru menţinerea costurilor şi beneficiilor. Fiat are capacitate de dezvoltare şi achiziţie, dar întotdeauna avem ca obiectiv să înţelegem fezabilitatea şi profitabilitatea", a explicat el.
Cu toate acestea, Marchionne a refuzat să dezvăluie când va apărea primul hibrid Fiat şi oferă ca exemplu faptul că tehnologiile anunţate la Geneva vor apărea pe modelele de seria abia peste 5 ani.
"Vom vedea.
Va mai dura încă 5 ani până când tehnologia anunţată astăzi la Salonul Auto de la Geneva de către rivalii noştri va ajunge pe piaţa", a adăugat el.Via IlSole24Ore
Care filosifie downsizing cand asta e un motor de acum 20 ani si altii au o gama variata de motorizari ?
Modele noi? Investitii? Pentru ce ?!
Ar trebui sa domoleasca ritmul asta alert in care clientii ii sufoca in showroom-uri si nu-si pot orora comenzile la timp datorita supraproductiei. HAHAHAHAHAhahaha
Cineva sa-i trezeasca pe astia de la Fiat !