Constructorul italian de automobile anunță lansarea unei versiuni speciale pentru modelul 500X. Numele său este 500X Yachting și este, potrivit mărcii italiene, un omagiu adus clubului de iahting din insula Capri (Yacht Club Capri) înființat în 1999.
Înainte de toate, noul Fiat 500X Yachting propune un plafon soft-top retractabil. Spre deosebire de modelul 500 Cabrio, acest 500X Yachting păstrează partea din spate, în special luneta, intactă. Altfel spus, nu vorbim despre o decapotabilă în adevăratul sens al cuvântului.
Clienții din Italia, Franța, Germania, Spania și Elveția pot opta și pentru modelul 500X Yachting Collectors' Edition. Acesta vine într-o nuanță exterioară specială, Blu Venezia, plafonul soft-top este albastru, jantele au diametrul de 18 inch, iar ornamentele cromate sunt însoțite de mai multe accesorii inspirate de ambarcațiunile de lux.
La interior, pasagerii vor regăsi inserții din mahon la nivelul bordului, tapițerie albă pentru scaune, broderii albastre și ornamente din aluminiu pentru praguri, cu logo-ul Yachting.
Totodată, Fiat 500 Cabrio primește la rândul lui nivelul de echipare Yachting.
Acesta include nuanța exterioară Blu Dipinto di Blu, ornamente cromate, jante de 16 inch, inserții din lemn pentru bord și plafon soft top albastru.via Fiat
Nu stiu insa cat de utila e versiunea asta. Cate vanzari o sa faca sau cat refresh o sa-i dea modelului.
Acest nume se potriveste doar la un Rolls sau Bentley decapotabil.