Fiat 500 primeşte o versiune Sportster de la G-Tech

de Sebastian Toma
Miercuri, 08.08.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tunerii de la G-Tech au dezvoltat o versiune specială a lui Fiat 500. Aceasta se numeşte Sportster, este mai scundă şi nemţii o oferă în două niveluri de putere - 221 sau 335 CP.

Esential 6.9 secunde îi sunt necesare versiunii de 207 CP a lui Fiat 500 Abarth să acceelereze de la 0 la 100 km/h. Aceasta este realizată tot de G-Tech.
Fiat 500, modelul iconic al constructorului italian, are numeroase opţiuni de personalizare încă de la configurare. Există şi o versiune de performanţă, căreia i se pot adăuga pachete de putere. Pentru unii clienţi, se pare că nu a fost suficient, aşa că au apărut în scenă tunerii, care se întrec în pachete de putere şi performanţe pentru diverse modele, iar clienţii lui 500 au deja destule pachete la dispoziţie. Dar dacă doriţi o caroserie diferită, care să arate la fel ca Abarth 500 Zagato Coupe Concept? Nicio problemă, există nemţii de la G-Tech, care oferă modelul botezat Sportster.

Având la activ un pachet de tuning pentru Fiat 500 Abarth, celor de la G-Tech nu le-a fost greu să obţină mai multă putere sub capota acestui model.

Astfel, motorul 1.4 MultAir livrează fie 221, fie 335 CP, surprinzător chiar şi pentru un 1.4 turbo. Spre comparaţie, versiunea standard dezvoltă 135 CP şi 206 Nm, iar versiunea G-Tech a lui 500 Abarth oferă 207 CP şi 310 Nm. Pachetul G-Tech pentru 500 Abarth asigură un sprint 0-100 km/h în 6.9 secunde şi o viteză maximă limitată electronic la 226 km/h.

Pachetul Sportster de la G-Tech constă în modificări mai serioase, incluzând un set de scaune sport, un plafon modificat, montanţi laterali tăiaţi pentru a reduce înălţimea maşinii şi un pachet estetic complet. Evacuarea sport a fost mutată pe centrul vehiculului. În ceea ce priveşte elementele interiaore, cei de la G-Tech oferă un volan Momo inspirat din motorsport şi un set de pedale din oţel inoxidabil. Nu putem să uităm de sistemul de frânare de performanţă şi de un set de jante din aliaj uşor.

Via Carscoop

Comentarii (2)

  • mda...pe cand se potcovea purecele cu...335 cp...
    7 2
  • interesant, ce sa zic; eu conduc un Swift de 1000 kg si 92 cp si mi se pare ca are gene de masina Kamikaze asa ca asta la 335 cp o sa fie esenta de Kamikaze. Masinuta asta vopsita alb si cu linii negre paralele ar arata ca un gandac de Colorado; s-ar zgribuli toata daca ar vedea un cartof!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru