Pe lângă versiunile sportive ale lui 500 construite de Abarth, Fiat ne-a obișnuit în ultimii ani cu o mulțime de ediții speciale ale modelului său, cele mai cunoscute fiind Fiat 500 by Diesel, 500 Gucci sau 500 Riva.
De această dată, Fiat va prezenta ediția specială 500 Collezione cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, o versiune menită să marcheze istoria și longevitatea modelului său.
La exterior, 500 Collezione beneficiază de mai multe scheme de culori, cum ar fi Primavera (alb și gri), Acquamarina (alb și verde) și Taormina Ivory.
Jantele de 16 inch sunt special construite pentru această versiune, carcasele oglinzilor sunt cromate, la fel ca unele elemente de pe capotă și bara față.
La interior, planșa de bord poate fi personalizată în ton cu nuanțele exterioare de mai sus, iar scaunele vin în 2 culori, respectiv gri și ivory, pe care se inscripționează logoul 500.
La nivel de motoare, Fiat 500 Collezione va beneficia de benzină, benzină + GPL și diesel, propulsoare ce dezvoltă între 69 CP și 105 CP.
Din 1957 și până în prezent, Fiat a reușit să vândă peste 6 milioane de unități ale modelului 500.
Peste 80% dintre ele au fost vândute în afara granițelor Italiei.Via Fiat
Comentarii (1)