Ferrari sărbătoreşte profitul record din 2013 cu prime de 4.100 de euro pentru angajaţii săi

de Sebastian Toma
Miercuri, 09.04.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari aniversează profitul net record obţinut în 2013, de 246 milioane de euro, cu prime de 4.096 euro pentru angajaţii săi, cele mai mari oferite vreodată în istoria companiei.

Esential 3.000 de angajaţi avea Ferrari în 2013.
Ferrari este singura marcă din lume care îşi premiază angajaţii cu prime record după ce vânzările au scăzut în anul precedent. Vorbim despre prime care au fost cu 96 de euro mai mari faţă de anul precedent, prima pentru 2013 fiind de 4.096 euro. Italienii şi-au permis să facă acest lucru după ce au obţinut cel mai mare profit net din istoria companiei în anul 2013, de 246 milioane de euro, cu 5.4% mai mare faţă de cel din 2012. Secretul din spatele acestei decizii care pare să nu aibă noimă la prima vedere este legat de creşterea veniturilor cu cinci la sută în condiţiile îndeplinirii planului de păstrare a exclusivităţii mărcii, obiectivul lui Luca di Montezemolo, realizat prin intermediul diviziei de personalizare.

Șeful Ferrari: ”Clienții noștri aleg opționale de 25.000 de euro. Vrem ca ei să investească mai mult”

Spre deosebire de majoritatea mărcilor auto, Ferrari şi-a propus să vândă mai puţine maşini în 2013 decât a vândut în 2012, de teamă că modelele din Maranello nu vor mai fi la fel de exclusiviste.

Şeful mărcii italiene a decis să limiteze vânzările la maximum 7.000 de unităţi pe an, ţintă neatinsă în decursul anului precedent. Veniturile companiei au fost echilibrate prin programele sale de personalizare, alese de o pondere mare din clienţii Scuderiei. Aceste programe de personalizare aduc venituri ridicate pentru italieni fără a creşte vânzările de vehicule. În acelaşi timp, caracterul exclusivist al modelelor Ferrari este accentuat, evitându-se posibilitatea ca două modele Ferrari să fie identice, ceea ce creşte valoarea fiecărui exemplar în parte peste ani, cât timp este îngrijit corespunzător.

Mai puţine maşini vândute, profit mai mare prin personalizare - reţeta lui Luca di Montezemolo pentru succesul Ferrari.

Urmareste Automarket
Salariul minim la Ferrari este de 1.500 de euro pe lună, atribuit unui angajat aflat la început de carieră. Toţi angajaţii companiei au primit respectiva bonificaţie datorită contractului semnat între conducere şi sindicalişti, în baza căruia a fost specificată recompensarea pecuniară a salariaţilor pentru rezultatele financiare de excepţie ale companiei în perioada 2010-2012, precum şi în perioada 2013-2015, inclusiv.
În 2013, angajaţii Ferrari au primit o primă de 4.000 de euro, aferentă rezultatelor financiare ale mărcii în anul 2012.

Şeful Ferrari: ”Nu vom face berline, SUV-uri sau maşini electrice”

Via JustAuto (înreg.)

Comentarii (2)

  • Si Dacia a avut un profit frumos si au respectat aceeasi regula: au oferit fiecarui angajat cate doua bonuri de masa a cate 9,7 lei fiecare. Creativ tehnoloji! C-asa se pronunta!
    34 2
  • la Petrom s-o fi dat ceva din profitul urias (si nemeritat) pe care l-au avut in 2012 si 2013? Ca benzina are preturi comparabile (sau mai mari chiar) cu ce e in vest, iar salariile angajatilor simpli sunt de 5-6 ori mai mici
    25 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru