Concesia în favoarea motoarelor aspirate le va permite dezvoltarea acestor unităţi la un nou nivel şi păstrarea unei felii de tradiţie pentru clienţii dornici de un supercar cu o asemenea motorizare. Datorită sistemului hibrid, despre care sursa celor de la Autocar anunţă că va funcţiona la 48 de volţi, modelul va oferi un răspuns la acceleraţie superior celui asigurat de o unitate echipată doar cu o motorizare supraalimentată, în timp ce consumul de carburant şi emisiile de CO2 vor fi reduse faţă de cele ale unui model convenţional care oferă performanţe comparabile.
LaFerrari a adunat deja 1000 de comenzi, dublul producţiei anunţate
Luca di Montezemolo, fostul şef al mărcii Ferrari, promitea că marca din Maranello nu va lansa niciun model 100% electric pe parcursul perioadei pe care acesta o va petrece în postura de lider al companiei. La finalul anului trecut, di Montezemolo a părăsit compania Ferrari şi locul său a fost ocupat temporar de Sergio Marchionne.POVEŞTI AUTO: Luca Cordero di Montezemolo, regele neîncoronat al maşinilor italiene
Via Autocar | Sursă foto
Comentarii (1)