Ferrari F430 Scuderia de 717 CP, preparat de Novitec

De Catalin Dinu
Publicat Vineri, 27.06.2008
Supercarul italian Ferrari F430 Scuderia primeste o serie de imbunatatiri de la tunerii germani de la Novitec.

Esential

717 CP dezvolta motorul lui Ferrari F430 Scuderia imbunatatit de tunerii de la Novitec.
722 Nm este cuplul maxim disponibil pe Ferrari F430 Scuderia in urma modificarilor aduse de tunerii gemrani.
3.5 secunde este timpul de acceleratie de la 0 la 100 km/h reusit de Ferrari F430 Scuderia preparat de Novitec.

Casa germana de tuning Novitec Rosso, specializata in modele Ferrari, a lansat un pachet sport pentru F430 Scuderia. Modificarile se regasesc in principal la partea mecanica a supercarului, acestea avand drept scop imbunatatirea performantelor. Tunerii germani au operat si cateva schimbari subtile la interiorul lui F430: un nou volan sport imbracat in piele cu insertii de carbon, material compozit regasit si in alcatuirea noilor padele de comanda a transmisiei.

Astfel, Ferrari F430 Scuderia preparat de Novitec dezvolta o putere de 717 CP, fata de cei 510 CP standard, iar cuplul maxim a fost marit de la 470 Nm la 722 Nm disponibili la 6.250 rpm. Noile performante includ o crestere a vitezei maxime pana la 348 km/h (de la 320 km/h disponibila in varianta standard), precum si timpi noi de acceleratie imbunatatiti: 0-100 km/h in doar 3.5 secunde, 0-200 km/h im 10.1 secunde si 0-300 km/h in 26.1 secunde.

Tunerii de la Novitec au reusit sa atinga uimitoarele performante prin montarea a doua turbocompresoare care merg in paralel si sunt legate la cureaua de transmisie a miscarii de rotatie a motorului.

De asemenea, galeria de admisie a fost reproiectata pentru a suporta noile presiuni ale aerului precomprimat, iar filtrul de aer si cele opt injectoare au fost inlocuite cu unele de inalta performanta. Un sistem nou de racire a motorului a fost instalat pentru a preintampina temperaturile ridicate datorate extraplusului de putere.

Via | WorldCarFans

Comentarii (1)

  • ca
    si cat consuma % ?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru