Ferrari F12 Tour de France: o ediție specială care NU este dedicată celebrei curse de ciclism

de Bogdan Mirică
Marti, 13.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari lansează o ediție specială a actualului F12 Berlinetta. Are 780 de cai putere și o viteză maximă impresionantă, dar nu este dedicată competiției de ciclism.

Deși ați putea fi tentați să credeți că Ferrari tocmai și-a asociat numele cu cea mai populară cursă de ciclism din lume, F12 Berlinetta Tour de France este de fapt un omagiu adus competiției de anduranță cu aceeași titulatură (desfășurată între 1899 și 1986). Competiție pe care Ferrari a dominat-o între anii 50 și 60 cu modelul 250GT Berlinetta, câștigător a cinci curse consecutive.

Folosind același motor V12, inginerii Ferrari au reușit să-i ofere noului F12tdf (așa cum a fost el abreviat), un total de 780 de cai putere. Asta înseamnă cu 40 de cai mai mult decât versiunea standard. Și cuplul motor a urcat de la 690 la 705 Nm, livrat de la 6750 rpm. Totul este gestionat cu ajutorul unei cutii F1 DCT cu multiple îmbunătățiri: ea are acum trepte cu 6% mai scurte, poate retrograda cu 40% mai repede și poate urca în rapoarte de asemenea cu 30% mai rapid.

Cu un asemenea pachet tehnologic, nu e de mirare că F12tdf reușește să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 2.9 secunde, și de la 0 la 200 de km/h în doar 7.9 secunde. Viteza maximă se oprește la 340 de km/h.

Esential 780 de cai putere oferă noul Ferrari F12tdf.
2.9 secunde îi sunt necesare noului F12tdf pentru a accelera de la 0 la 100 de km/h.
340 de km/h este viteza maximă pe care o poate atinge Ferrari F12tdf.
799 exemplare Ferrari F12tdf vor fi produse.
Cifrele impresionante nu ar fi fost posibile fără reducerea substanțială a masei totale.
Folosirea intensivă a fibrei de carbon a făcut ca F12tdf să cântărească cu 110 kilograme mai puțin decât versiunea standard.

Lista de modificări nu se oprește aici. Ferrari susține că a folosit și o axă posterioară activă. Virtual Short Wheelbase calculează unghiul necesar virării roților spate în funcție de direcție și traiectoria ideală pentru a spori manevrabilitatea.

La nivel exterior, Ferrari F12tdf folosește un eleron posterior impresionant (cu 60 mm mai lung și 30 de mm mai înalt decât cel standard), un deflector spate, o lunetă mai înclinată și o ușă a portbagajului ușor concavă. Toate aceste modificări au fost studiate în tunelul aerodinamic, pentru a ajuta noul F12tdf să beneficieze de o eficiență îmbunătățită cu 100%.

La 200 de km/h, apăsarea aerodinamică este de 230 de kilograme în cazul noului F12tdf, comparativ cu doar 107 kilograme în cazul modelului standard.

Nu există detalii despre preț, însă el va fi unul pe măsura exclusivității, având în vedere că F12tdf va fi disponibil în doar 799 de exemplare la nivel global.

Comentarii (3)

  • Cosmin
    La o masina atat de interesanta si frumoasa nu comenteaza nimeni. Bineinteles, nu e stire cu VW ca sa comenteze toti haterii.
    8 0
  • Timpul oficial scos pe circuitul de la Fiorano e doar cu 1 sec mai slab decat cel scos de LaFerrari!!! Dar asta am aflat din alte surse, AM...
    5 0
  • tdf... bine ca nu e tdi.
    1 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru