Ferrari a fost nevoită să ia câteva decizii importante în contextul pandemiei de coronavirus, iar una dintre ele afectează inclusiv supercar-ul plug-in hybid SF90 Stradale.
Noul model ar fi trebuit livrat către clienți începând din prima jumătate a anului, însă planurile au fost bulversate de pandemia de coronavirus, întrucât unii dintre furnizorii de componente au avut liniile de producție oprite o perioadă mai lungă de timp.
Prin urmare, Ferrari a anunțat că livrările lui SF90 Stradale vor începe în Europa în ultimele trei luni ale anului, în timp ce clienții din Statele Unite ale Americii vor aștepta două luni în plus.
Decizia va avea efecte majore în privința rezultatelor financiare ale constructorului italian în ultima parte a anului. De altfel, Ferrari a livrat 4.127 unități în perioada ianuarie-iunie, în scădere cu 22% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Procentual, cea mai mare scădere a livrărilor a fost înregistrată în China.
Prezentat anul trecut, SF90 Stradale este primul supercar plug-in hybrid din gamă. Acesta produce 1.000 de cai putere și accelerează de la 0 la 100 km/h în 2.5 secunde, iar autonomia electrică este de până la 25 de kilometri.
În schimb, Ferrari menționează că planurile pentru lansarea a două noi modele până la sfârșitul acestui an raman valabile, însă pentru moment nu oferă informații suplimentare despre acestea.
Via Motor1
Comentarii (0)