Ferrari a dezvăluit sistemul de propulsie hibrid pentru urmaşul lui Enzo
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Ferrari a acordat şi anul acesta un interes deosebit Salonului Auto de la Beijing. Oficialii Scuderiei italiene au fost prezenţi în ţara Marelui Zid pentru a introduce oficial supercarul F12 Berlinetta, expus în premieră mondială în martie la Geneva.
Amedeo Felisa, preşedintele executiv Ferrari, s-a folosit de eveniment pentru a anunţa şi cea mai nouă performanţă a supercarului care înlocuieşte 599 GTB. Potrivit oficialului italian, F12 Berlinetta a reuşit să parcurgă circuitul de la Fiorano într-un minut şi 23 de secunde, cu 10 secunde mai repede decât predecesorul său. Performanţa face din F12 Berlinetta cel mai rapid model Ferrari de pe circuitul din Fiorano, depăşind chiar şi Enzo.
Acelaşi Amedeo Felisa a făcut lumină şi în cazul modelului care va duce mai departe moştenirea lui Enzo. Este vorba despre supercarul cu nume de cod F70, vârful tehnologiei şi performanţei Căluţului Cabrat. Urmaşul lui Enzo ar urma să folosească o arhitectură hibridă, ce combină un motor V12, aspirat normal, cu o transmisie cu dublu ambreiaj şi două propulsoare electrice.
Una dintre unităţile electrice va fi amplasată între motor şi transmisie, fiind cuplată la unul din ambreiaje pentru a livra instant resursele necesare.
Atunci când şoferul frânează, motorul acţionează ca un generator ce foloseşte energia cinetică pentru a încărca pachetul de baterii litiu-ion.Cel de-al doilea motor electric este poziţionat în faţa celui V12 şi va fi responsabil de alimentarea sistemelor auxiliare. Sistemul de propulsie este o evoluţie a sistemului HY-KERS, dezvăluit în 2010 la Salonul Auto de la Geneva, sub caroseria unui 599 GTB. De această dată însă, sistemul expus la Beijing vine proiectat pentru un automobil cu motor central.
Potrivit oficialilor Ferrari, noul ansamblu este mai uşor şi mai mic decât cel din 2010, fiind capabil să promită o reducere cu 30% a emisiilor de CO2, comparativ cu cele ale lui Enzo.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Ferrari in Romania
-
Ferrari 488 GTB Preţ: n/a €
-
Ferrari 488 Spider Preţ: n/a €
-
Ferrari 812 Superfast Preţ: n/a €
-
Ferrari California T Preţ: n/a €
-
Ferrari GTC4 Lusso Preţ: n/a €
-
Ferrari GTC4 Lusso T Preţ: n/a €
-
Ferrari LaFerrari Preţ: n/a €
Ultimele stiri din Tehnologie
-
Mercedes-Benz a anunțat că va adopta tehnologia steer-by-wire din 2026, ceea ce înseamnă că nu există o conexiune mecanică între volan și roți. Astfel, devine primul constructor german care integrează acest sistem în modelele de serie. (23.04)
-
Volkswagen a lansat o actualizare software care aduce printre altele și celebrul joc Pac-Man. Jocul va fi disponibil pentru aproximativ 300.000 de exemplare vândute în Europa. (16.04)
-
Hyundai a anunțat oficial că va lansa anul viitor o nouă generație a sistemului său multimedia. Acesta se va numi Pleos Connect și va fi bazat pe Android. (28.03)
-
Hyundai prezintă o nouă generație de motoare hibride: consum mai mic cu 45%
-
Renault a dezvoltat un sistem hibrid care poate fi montat în mașinile electrice
-
Noi detalii despre Mazda EZ-60: versiune cu motor termic pe post de generator
-
Noul concept Mercedes-Benz Vision V: monovolum de lux cu televizor 4K de 65 inch
-
Maserati Grecale primește un nou nivel de echipare de bază: motorizare mild-hybrid cu 300 CP
Comentarii (0)