Până ieri, ştiam că cea mai scumpă maşină din lume este un Ferrari. Am avut chiar ocazia de a ne afla aproape de maşina cu pricina în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood, unde modelul italian, un 250 GTO, a captat atenţia tuturor celor prezenţi cu turul său de circuit.
Reportaj: Festivalul Vitezei de la Goodwood
Căluţul Cabrat de colecţie data din anul 1962 şi fusese condus de legendarul pilot britanic, Stirling Moss. Suficiente atribute pentru a se vinde cu uimitoarea sumă de 35 de milioane de dolari.
Ferrari. Coincidenţa face să fie vorba tot despre modelul 250 GTO, însă ceva mai nou, data de producţie înscrisă în certificatul de naştere indicând anul 1963. Maşina are indicativul 5111 şi are în palmares câştigarea cursei botezată chiar Turul Franţei, desfăşurată în 1963.
Recordul a fost depăşit oficial ieri. Culmea, tot de o maşină Pe atunci, la volanul maşinii se afla francezul Jean Guichet.Maşina a fost cumpărată ieri, de un colecţionar care a preferat să rămână anonim. Acesta i-a plătit proprietarului Paul Pappalardo o sumă impresionantă, de 52 de milioane de dolari, echivalentul a 38 de milioane de euro.
Exoticul Ferrari este propulsat de un motor V12 de 3.0 litri şi 300 de cai putere, capabil să ofere o viteză maximă de 280 km/h şi o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în doar 6.1 secunde.
ps. Pana la urma e de inteles.....la asemenea licitatii participa multimiliardarii in euro. Multi o vor...asa ca 50 de milioane e un mizilic pt. ei.
Si cand te gandesti ca acesti oameni se plang ca e criza, scad salariile si concediaza oameni care lucreaza din zori pana seara pentru asi achita facturile.
Nu mai vorbesc de cate mii de copii orfani sau subnutriti puteau fi ajutati