FEATURE: Povestea lui Giuseppe Busso, inginerul legendar Alfa Romeo

Aţi condus vreodată un Alfa Romeo clasic? Un 1900, un SZ-ES30, un Giulietta, un Giulia, un Alfetta, un Alfa 75? Sau, dacă nu le-aţi condus, aţi admirat măcar o dată apariţia absolut fermecătoare a acestor maşini pe stradă sau în fotografii? Ei bine, o mare parte din experienţa pe care aţi avut-o i se datorează lui Giuseppe Busso. În principiu, prin mâinile inginerului Giuseppe Busso au trecut toate modelele pe care Alfa Romeo le-a dezvoltat între 1948 şi mijlocul anilor '70, incluzând aici şi unul dintre simbolurile mărcii milaneze: motorul V6. În plus, Busso este omul care a lucrat împreună cu Enzo Ferrari la dezvoltarea primului motor V12 al Căluţului Cabrat, dezvoltat în 1946-1947 pentru Ferrari 125 Sport.

ÎNCEPUTURILE

Giuseppe Busso s-a născut în 1913 la Torino, într-o zonă a italiei dominată de imperiul Fiat. Pasionat încă de mic de maşini şi de motoare, Busso a terminat secţia de inginerie industrială a Universităţii din Torino şi a început să lucreze, la 24 de ani, pentru Fiat. Primul său loc de muncă nu a fost însă tocmai pe placul tânărului inginer Giuseppe, care a prins un loc în cadrul departamentului de motoare de aviaţie şi apoi la departamentul de tehnică experimentală pentru locomotive, ambele zone ale industriei foarte importante pentru Fiat în acea perioadă.

PRIMA PERIOADĂ ALFA ROMEO

Pasiunea pentru maşini l-a făcut pe Giuseppe Busso să-şi caute locul în altă parte, italianul ajungând în doar doi ani - în ianuarie 1939 - la Alfa Romeo. Aici, Busso a primit o sarcină mult mai plăcută pentru aptitudinile şi dorinţele sale: dezvoltarea motoarelor de curse pentru Alfa Romeo. Busso a lucrat sub atenta supraveghere a inginerului Orazio Satta şi împreună cu controversatul designer spaniol Wilfredo Ricart. Rolul lui Busso a fost acela de a dezvolta teorii tehnice care să ducă cercetarea mai departe în ceea ce priveşte tehnologia motoarelor Alfa Romeo. Principalele proiecte în care Busso a fost implicat în această perioadă au fost motorul cu 28 de cilindri Tipo 1101 şi conceptul Gazzella, pe care Alfa Romeo l-a prezentat după război.

În momentul în care Cel de-al doilea Război Mondial s-a încheiat, designerul Ricart a plecat în Spania, unde avea să înfiinţeze compania Pegaso. Busso a fost foarte aproape de a pleca împreună cu acesta din cauza faptului că Alfa Romeo întârzia reînceperea dezvoltării auto. Cu toate acestea, Busso a fost convins de Enzo Ferrari să se alăture unei echipe tinere, în construcţie, care avea să dezvolte modele pentru o nouă marcă italiană...

PERIOADA FERRARI

Omul-cheie al acestei perioade în cariera lui Giuseppe Busso se numeşte Gioachino Colombo, un inginer care i-a fost coleg la Alfa Romeo. Tehnician cu experienţă, Colombo a fost cooptat de Enzo Ferrari în tânăra sa echipă, iar acesta a profitat de indeciziile lui Busso pentru a-l aduce alături de el la Ferrari. Postul poate părea astăzi unul extrem de atrăgător - inginer-şef la Ferrari - deşi, la acea vreme, vorbeam de un constructor care de abia se punea pe picioare.

Primul proiect pe care Busso îşi pune semnătura este Ferrari 125 Sport (foto jos - lansat în 12 martie 1947), numele acestui model subliniind de fapt capacitatea individuală a fiecărui cilindru din cei 12 ai motorului de sub capotă. În acelaşi timp, Giuseppe Busso a lucrat la dezvoltarea altor două motoare - un V12 cu turbocompresor dezvoltat pentru o maşină de Grand Prix şi un V6 rezultat din înjumătăţirea unităţii de pe modelul 125 Sport. Cele două motoare nu au fost produse niciodată în serie, dar au rămas sub formă de studii în cartea istoriei Ferrari. În schimb, modelul 125 Sport a primit laudele inginerilor timpului, câştigând Mille Miglia în 1947 împreună cu piloţii Clemente Biondetti şi Giuseppe Navone.

• "Giuseppe Busso este un om extrem de talentat şi de încăpăţânat" - Enzo Ferrari (1947)

Perioada Ferrari s-a terminat însă brusc în 1948, după doar doi ani de activitate, după ce Busso a început să critice criticile în articolele pe care le scria la acea vreme în presa de specialitate filosofia inginerească a lui Colombo, omul care îl adusese la Ferrari. În final, Colombo şi-a adus un om al său - Aurelio Lampredi - care avea rolul de a-i pune beţe-n roate lui Busso. Inginerul italian nu a ţinut însă de scaun şi a plecat înapoi la cea mai mare iubire a sa, Alfa Romeo, chemat înapoi de prietenul şi fostul său şef, Orazio Satta.

REVENIREA LA ALFA ROMEO

Beneficiind de avantajul unei libertăţi mari în exprimare, Busso a început să lucreze cot la cot cu Satta la dezvoltarea unor modele care au devenit mai târziu emblematice pentru istoria mărcii italiene. Vorbim de Alfa 1900, de familia Giulia, de Alfetta, de cele două Giulietta, de cele două versiuni ale lui Alfa 33 (Competizione şi Stradale), de Alfa Montreal sau de Alfa 6. În paralel, Giuseppe Busso îşi dezvoltă o pasiune pentru fenomenul tracţiunii faţă, încă o necunoscută la acea vreme.

• "Roţile motrice direcţionale îmbunătăţesc manevrabilitatea maşinii, mai ales în condiţii de aderenţă precară. (...) Concentrarea motorului într-o singură unitate cât mai compactă aduce mari avantaje în ceea ce priveşte masa şi costurile" - Giuseppe Busso într-unul dintre articolele sale din presa vremii.

O poveste interesantă care îl are în centru pe "încăpăţânatul" Busso are loc în 1948, când şefii Alfa Romeo au anunţat că doresc un înlocuitor pentru modelul 6C. Busso profită de acest moment pentru a le propune mai-marilor Alfa un model cu tracţiune faţă, susţinut fiind şi de mentorul său, Oratio Satta. Şefii Alfa consideră însă că nu e momentul pentru experimente, iar rezultatul este un model cu tracţiune spate convenţională: Alfa Romeo 1900.

Giuseppe Busso îşi continuă însă munca de cercetare pe ascuns, dezvoltând de unul singur proiectul 13-61, un model de oraş cu doi cilindri, răcit cu aer, cu o cilindree care varia în planuri între 600 şi 800 centimetri cubi.

• "Dacă şefii Alfa Romeo ar fi investit încredere şi bani în dezvoltarea acestui tip de tracţiune, am fi putut prezenta, în 1956, un model de oraş cu tracţiune faţă şi motor transversal. Deci am fi avut trei ani în faţa celor de la Mini. Păcat..." - Giuseppe Busso, într-o conferinţă care a avut loc în 1987.

Ironia sorţii face ca primul model Alfa Romeo cu tracţiune faţă, AlfaSud, să nu-i fi aparţinut cuplului de ingineri Busso-Satta. Alfa Romeo i-a dat proiectul lui Rudolf Hruska, rezultatul fiind cunoscutul Alfa Romeo AlfaSud. Loviţi în orgoliu, Busso şi Satta au început să dezvolte un model care să le demonstreze şefilor Alfa că soluţia lor tehnică este mult mai bună. Din cauza unor neînţelegeri legate de costuri, proiectul 152 a căzut însă din nou. Era al patrulea model dezvoltat de la A la Z de cei doi care era refuzat de şefii Alfa.

MOTORUL V6

După moartea partenerului şi colaboratorului lui Busso, Orazio Satta, inginerul italian a renunţat la ideea de a se concentra pe tipul de tracţiune al modelelor sale şi s-a ocupat de dezvoltarea primului model V6 din istoria Alfa Romeo. A fost vârful carierei lui Giuseppe Busso.

Motorul a debutat pe Alfa 6 în 1979. Este vorba de o unitate cu cilindri aşezaţi la 60 de grade şi cu o cilindree de 2492 de centimetri cubi care dezvolta 158 de cai putere. Acest motor a cunoscut multe etape de dezvoltare de-a lungul anilor care au urmat, versiunile sale fiind diverse: de la un 2.0 litri turbo sau unitatea de pe Alfa 155 V6 TI care a câştigat DTM în 1993 până la destul de recentele versiuni de 3200 de centimetri cubi de pe Alfa GT, 156 GTA sau 147 GTA care duceau motorul până la 250 de cai putere.

Deşi a fost înlocuit de un V6 dezvoltat de Holden pe noul Alfa Romeo Brera, "V6 Busso" a rămas unul dintre simbolurile Alfa Romeo prin caracterul său vulcanic şi dinamic de invidiat. Ultimul exemplar V6 Busso a fost produs în 31 decembrie 2005, iar soarta a făcut ca Giuseppe Busso, una dintre figurile marcante ale celor de la Alfa Romeo, să treacă în nefiinţă la doar 3 zile mai târziu, în 3 ianuarie 2006. Giuseppe Busso avea 92 de ani.