FEATURE: Opel Ampera a sosit oficial în România

De Dragoș Băltățeanu
Publicat Luni, 19.09.2011
Opel Ampera, automobilul electric cu autonomie extinsă, a sosit oficial în România. Şi pentru a îl întâlni, Opel ne-a chemat la şcoală, mai precis la Politehnică.

Esential

42.900 de euro este preţul lui Ampera în România.
150 de cai putere dezvoltă motorul electric al lui Ampera.
160 de kilometri pe oră este viteza maximă a modelului german.
500 de kilometri reprezintă autonomia maximă anunţată de Opel.
40-80 de kilometri poţi rula în mod 100% electric. În funcţie de modul de condus.

Opel Ampera a venit oficial şi în România. Primele exemplare venite sunt din flota de test din Germania şi au fost folosite pentru a populariza acest automobil în rândul presei româneşti. Pentru a achiziţiona un Ampera va trebui să mai aşteptaţi până la jumătatea anului viitor când vor fi livrate primele unităţi pe piaţa noastră. Dar până atunci avem deja preţul pentru România: 42.900 euro (TVA inclus).

La prima vedere, preţul este enorm pentru un automobil de talia unui Opel Astra Sedan. Dar tehnologia de sub caroseria Amperei nu costă puţin. În aceste timpuri dominate de grija pentru mediu înconjurător şi reducerea emisiilor poluante, Ampera (şi fratele său, Chevrolet Volt) sunt singurele automobile care chiar pot intra fără probleme în viaţa unui om obişnuit.

Ce-i drept, acesta trebuie să fie foarte bogat sau să lucreze pentru o firmă căreia îi pasă de mediul înconjurător şi care să îi ofere ca maşină de firmă un Opel Ampera. Pentru că Ampera este singurul automobil electric cu autonomie extinsă (nu îi place să îi spunem hibrid) care are sens. Funcţionează folosind doar bateriile pentru 60-80 km şi apoi foloseşte un motor termic pentru a încărca bateriile.

 

BUN ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI

Poate fi încărcat de la orice priză normală de 220V în patru ore şi este ideal pentru uz urban. Pentru că fiecare dintre noi ne învârtim în oraş cam 30 km în fiecare zi. Acasă-birou-supemarket-acasă. Sau acasă-şcoală-birou-şcoală-cumpărături-acasă. Dacă încărcăm maşina la birou sau acasă, motorul pe benzină nu va porni niciodată. Dar în acelaşi timp nu stresul că nu poţi pleaca la un drum mai lung de 100 km pentru că vei rămâne fără baterii aşa cum este cazul unui automobil electric normal. Cu Ampera poţi însă să pleci fără probleme unde vrei. După ce rulează 60 km în modul electric indiferent dacă alegem să mergem pe drumuri normale sau autostradă, Ampera activează apoi motorul termic care încarcă bateriile pentru a continua drumul fără întrerupere. Autonomia este în acest caz în jur de 500 km. 

Opel Ampera foloseşte un sistem de propulsie botezat Voltec alcătuit dintr-un motoar electric, un motor/generator electric plus propulsorul termic. Toate cele trei surse de putere sunt cuplate la o sistem de angrenaj planetar care transmite apoi puterea către puntea faţă.Din cele două motoare electrice, cel mai mic acţionează şi ca generator atunci când maşina este în modul de autonomie extinsă. Motoarele electrice sunt alimentate de o baterie de acumulatori în formă de T. Este o baterie de 16 kWh avansată tehnologic cu sistem propriu de încălzire şi răcire. Foloseşte tehnologia Li-Ion şi oferă o autonomie de 40 până la 80 km. Autonomia este influenţată de stilul de condus şi de numărul de consumatori suplimentari ce funcţionează la bordul automobilului. De exemplu dacă aerul condiţionat funcţionază la maxim acest lucru va influenţa autonomia în mod electric. Bateria are 288 de celule şi furnizează o tensiune de 360V. Greutatea bateriei este de 190 kg. Datorită sistemului propriu de climatizare, bateria lui Ampera poate funcţiona fără probleme, spune Opel, chiar dacă temperatura exterioară se situează în intervalul -25 - +50 grade Celsius.

Pentru a mări autonomia, Ampera foloseşte un motor clasic pe benzină de 1.4 litri EcoTec. Este binecunoscut de pe modelul Corsa, dezvoltă 86 CP şi în mod normal acţionează generatorul electric de 54 kW. Motorul termic respectă standardul de emisii Euro5. 

Sistemul de propulsie de pe Opel Ampera are patru moduri de funcţionare, exemplificate mai jos. De asemena, cel de la volan poate alege între patru moduri de condus: normal, sport, mountain (recomandat pentru drumuri de munte) şi hold (motorul termic funcţionează permanent chiar dacă bateria nu este descărcată complet).


CONDUCEREA CU ALIMENTARE EXCLUSIV PE BATERIE

Modul de funcţionare cu un singur motor al autovehiculului electric. În acest mod, alimentarea cu energie electrică este asigurată exclusiv de bateria de 16 kWh din dotarea modelului Ampera.

La viteze mai mici de 100 km/h, doar motorul principal de tracţiune este activat. Acesta dezvoltă o putere de până la 111 kW şi generează un cuplu instant uniform de 370 Nm pentru performanţe energice. În acest mod, coroana dinţată exterioară a cutiei de viteze planetare este blocată pe carcasă.

Modul de funcţionare cu două motoare al autovehiculului electric. La viteze mai mari, motorul/generator funcţionează ca motor de tracţiune auxiliar. Turaţiile ambelor motoare de tracţiune sunt cumulate în cutia de viteze planetară. Prin adăugarea unui al doilea motor, turaţia motorului principal de tracţiune poate fi redusă. Eficienţa unui motor scade la turaţie ridicată; de aceea, funcţionarea cu două motoare ajută la reducerea consumului energetic al bateriei, crescând astfel autonomia în modul de alimentare exclusiv de la baterie la viteze de rulare pe autostradă. Funcţionarea cu două motoare este realizată prin conectarea motorului/generator la coroana exterioară.

În timpul rulării normale cu energie electrică, sistemul inteligent de control al modelului Ampera comută între modul de funcţionare cu un singur motor şi modul de funcţionare cu două motoare pentru a economisi energia, proporţional cu viteza predominantă a autovehiculului şi poziţia acceleraţiei.

În modul de funcţionare cu două motoare, motorul/generator rămâne alimentat cu electricitate de la baterie. Astfel, atât în modul de funcţionare cu un singur motor, cât şi în cel cu două motoare, modelul Ampera beneficiază de propulsie electrică şi nu consumă niciun strop de benzină. Datorită sistemului de propulsie electrică de ultimă generaţie, modelul Ampera poate avea o autonomie exclusiv electrică între 40 şi 80 km.

 

FUNCŢIA DE AUTONOMIE EXTINSĂ

Funcţia de autonomie extinsă cu un singur motor. De fiecare dată când bateria modelului Ampera ajunge la un minim, motorul pe benzină este activat pentru a extinde autonomia autovehiculului. Acesta este conectat la motorul generator, care joacă rolul unui generator ce furnizează energie electrică motorului de tracţiune principal, menţinând în acelaşi timp nivelul de încărcare a bateriei. Coroana dinţată exterioară este blocată pe carcasă şi de această dată.

Funcţia de autonomie extinsă cu două motoare. La viteze mai mari, motorul generator are două funcţii. Acesta funcţionează ca un generator pentru a produce energie electrică, dar şi ca motor auxiliar pentru generarea unui cuplu suplimentar prin reconectarea la coroana dinţată exterioară a cutiei de viteze, la fel ca şi în cazul modului electric cu două motoare activate. În modul de autonomie extinsă cu două motoare, modelul Ampera are eficienţă sporită la viteze de rulare pe autostradă faţă de utilizarea exclusivă a motorului de tracţiune principal. Pentru eficienţă maximă la viteze mai mari, o parte din puterea mecanică a motorului pe benzină este folosită pentru propulsie. 

După prezentarea tehnică a modelului Ampera susţinută la Politehnică, am avut ocazia să şi conducem maşina pe un traseu scurt din cadrul campusului universitar. Deşi este a treia oară când conduc acest automobil, este mereu surprinzător cât de rapid şi silenţios pleacă de pe loc. Tot cuplul de 370 Nm este livrat instant şi maşina accelerază până la 100 km/h în nouă secunde. Viteza maximă este de 160 km/h. Deşi se simte ca automobilul este mai greu decât unul doar cu motor convenţional de aceleaşi dimensiuni (Ampera cântăreşte 1.732 kg), modelul Opel se conduce ca orice altă maşină cu cutie automată. În plus, Ampera este şi mult mai practică decât alte automobile full-electric care de obicei sunt de dimensiuni mici. Ampera are patru locuri şi un portbagaj cu hayon generos. Dacă în faţă nu sunt probleme cu spaţiul, pe cele două locuri din spate, un adult de peste 1.90 m va avea probleme. Este un pic ciudat şi faptul că portbagajul nu are rulou clasic pentru a bloca privirile indiscrete prin hayon.

Avem în schimb o acoperitoare din material textil prinsă în patru elastice. Una peste alta, Ampera este un automobil complet. Iar dacă infrastructura se va dezvolta şi vor apărea şi la noi puncte de încărcare în parcările publice, un automobil ca Ampera va face sens din ce în ce mai mult. Rămâne doar să găsim o variantă de finanţare. 

 

Sistemul de propulsie electrică Voltec

 

 

 

Tip

 

sistem de propulsie electrică

Putere

kW/CP

111 / 150

Cuplu maxim

Nm

370

Baterie

 

 

 

Tip

 

sistem reîncărcabil de stocare a energiei

 Carcasă

 

în formă de T; compozit din poliester umplut cu sticlă cu protecţie din aluminiu la radiație termică şi bază de oţel

Greutate

kg

198

Date chimice baterie

 

litiu-ion

Sistem termic

 

Sistem de control termic activ cu lichid (răcire sau încălzire)

Celule

 

288, prismatice

Energie (capacitate instalată)

kWh

16

Timp de încărcare (la priză obişnuită de 230 V/16 A)

ore

sub 4 (timpul de încărcare poate varia)

Motor cu funcţie de autonomie extinsă

 

 

1.4 ECOTEC

Normă de poluare

 

Euro 5

Tip de carburant

 

benzină

Număr de cilindri / supape per cilindru

 

4 / 4

Cilindree

cm³

1398

Alezaj x cursă

mm

 73,4 x 82,6

Material de fabricaţie bloc cilindri

 

fontă

Material de fabricaţie chiulasă

 

aluminiu turnat

Raport de compresie

 

10,5:1

Putere

kW / cp

63 / 86

 

la rpm

4800

Cuplu maxim

Nm

130

 

la rpm

 4250

Transmisie

Tren de rulare

 

tracţiune pe puntea faţă

 

 

transmisie cu angrenaje planetare, motor electric, motor electric/generator

 

 

Performanţe de conducere şi autonomie

Viteză maximă

km/h

161

Accelerare de la 0 la 100 km/h

secunde

cca. 9

Autonomie cu motor electric
(în funcţie de stilul şi condiţiile de conducere)

km

40 – 80

Autonomia combinată motor electric / motor cu funcţie de autonomie extinsă

km

peste 500

Consum de energie (preliminar)

Consum de energie (comparativ cu Noul ciclu de conducere european)

kWh/100 km

sub 16

Consum de benzină (în conformitate cu standardul  R(EC)715/2007)

l/100 km

1,2

Emisii de CO2

g/km

27

 

Dimensiuni autovehicul

Lungime

mm

4498

Lăţime

mm

 2126/1787

Înălţime (la masa proprie)

mm

1439

Ampatament

mm

2685

Ecartament faţă

mm

 1546

Ecartament spate

mm

1572

Cerc de bracaj, bordură la bordură

m

11,00

 

Dimensiuni interior

Locuri (faţă /spate)

 

2 / 2

Spaţiu pentru zona capului (faţă /spate)

mm

960 / 915

Spaţiu pentru zona umerilor (faţă /spate)

mm

1435 / 1369

Spaţiu pentru zona pelviană (faţă /spate)

mm

1364 / 1301

Spaţiu pentru zona picioarelor (faţă /spate)

mm

1068 / 866

Volum de încărcare (spătare spate ridicate / pliate)

l

310 / 1005

 

Capacitate

Masă proprie

kg

 1732

Masa maximă admisă

kg

 2000

Sistem de răcire generator

l

7,3

Sistem de răcire baterie

l

7,0

Sistem de răcire componente electrice

l

2,9

Rezervor

l

35,2

Ulei de motor cu filtru

l

3,5

Lichid de transmisie

l

8,45

Comentarii (26)

  • pe cand un drive-test ? ... sau le este frica de vre-o "stire bomba" gen "Volt consuma 10% dupa primii 35km in Bucuresti" :)
    8 11
  • ****
    cat costa o revizie la acest model ??la ce perioada se face revizia ??ce reprezentanta e pregatita sa faca service-ul la acest model si daca au oamenii pregatiti pentru problemele care o sa apara??? Daca stau la bloc ce fac stau cu cablu de curent aruncat pe balcon sa alimentez ???
    14 6
  • FLAVIUS
    ???????
    Masă proprie 1732 kg

    Masa maximă admisă 2000 kg
    ---------------------------------------------------------
    Sarcina utila 268kg !?! PANA SI LASTUNUL CARA MAI MULT (330kg )
    19 5
  • Ivanoff
    Exagerat pret,nejustificat!!!
    Cum ai putea alege Ampera atata timp cat a aparut Priusul Plug-In la 34.000 euro,parintele hibridelor la urma urmei unde vb de o experienta de 14 ani???
    14 ani de cand vand hibride in masa...
    Si vb totusi de Toyota nu de Opel...
    16 17
  • daniel
    standardul R(EC)715/2007
    consumul de 1,2 l / 100 km mi se pare idealizat, dat fiind faptul ca prin transformare si stocare (in baterie) o parte din energie se pierde. si din cate observ vorbim despre un motor 1.4 conventional (ecotec exista pe modelele GM) care in mod normal ar consuma undeva la 7-8 litri ( mai ales pe o masina cu greutatea asta).. cat consuma daca pornim cu baterie neincarcata de acasa?

    ar fi mai transparent un calcul cu costurile de intretinere
    7 3
  • ampera
    e un inceput bun pt opel, alte marci inca nu ofera un sedan electric. Mai au de perfectionat, binenteles, dar asteptam...bravo lor...
    7 3
  • OpelAmpera
    Va place sau nu , nu mai blamati atata Opel. Nu ei au gandit masina, ci GM America. Stiti prea bine ca modelul este un Chevy, si pentru a avea succes pe piata din Europa i'au pus sigla de opel plus un mic facelift in fata, ca nah, trebuie sa fie in trend cu linia de design a celor de la opel.
    Cat despre caracteristiciule masinii... e un inceput.
    8 2
  • Ciprian
    Consum
    Probabil consumul de 1,2 l/100km este inregistrat de fapt pentru restul de 20km ramasi pana la 100 dupa terminarea celor 80km autonmie max. a bateriei. Ar rezulta un consum al motorului pe benzina de 1,2 x (100:20)= 6l/100km in teorie.
    Cum vor sta lucrurile in practica vom afla in urma unui drive test amanuntit.
    5 1
  • FLAVIUS
    TROMBOANE
    Consumul declarat de 1.2 l/100 este pur teoretic si sunt curios sa aflu in ce conditii ar putea fi ontinut Un litru de benzina are o energie teoretica de :P=12239 wh/kg sau P=12239*0,75=9176 wh/l
    Un motor pe benzina are un randament de cel mult 30%.Deci puterea obtinuta de la un litru de benzina este de:P=9176*0,3=2754 wh/l
    Din 1.2l se pot obtine 1.2*2,754kwh =3 . 30kwh adica aproape de cinci ori mai putin decat necesarul declarat chiar de constructor-aprox 16 kwh/100km ( si asta fara a mai lua in considerare pierderile date de procesul de transformare a energiei cinetice a motorului in energie electrica ! ).
    11 2
  • Poze
    Imi place ca ati ridicat calitatea fotografiilor pe care le realizati in reportaje / drive test. Bravo. :)
    3 0
  • Poze
    da, poze de calitate, mai ales cele de interior, cu oameni in sala de curs. o beletze. exact ce ma astept sa vad pe un site cu profil auto.
    1 2
  • Opelescu
    Scumpa, complicata, neperformanta
    Prea scumpa, prea neperformanta, prea greu de intretinut. Masina electrica trebuie sa fie si o alternativa economica. nimeni nu face ecologie pe banii lui!
    6 5
  • FLAVIUS
    SA FOLOSIM "MATERIALUL CLIENTULUI"
    REZERVOR- 35.2LITRI
    AUTONOMIE MAXIMA - 500KM
    CE REZULTA ? 1.2% ?
    Eh , e grea aritmetica!
    10 1
  • FLAVIUS
    -
    In realitate , consumul este foarte puternic influentat de lungimea traseelor parcurse intre doua incarcari.Daca se parcurg doar distante sub limita autonomiei electrice , consumul de benzina este 0. Daca se parcurg doar distante lungi ( cazul reprezentantilor de firma care fac frecvent peste 500km/zi ) consumul mediu de benzina sare de 7l/100km. Media de 1.2l/100km este calculata in ipoteza in care 87% din kilometri parcursi au fost facuti in regim "exclusiv electric"Deranjanta este tentativa de aburire a potentialului client , atitudine care poate compromite vanzarile. Cel ce da un munte de bani pe o masina de oras trebuie sa stie la ce sa se astepte ,altfel existe riscul sa se simta inselat si sa fie nemultumit desi masina nu e rea.
    3 0
  • Vasilica
    Multi prosti comenteaza pe forum!
    Cine are 40k euro isi da seama ca nu poate avea consumul declarat de producator. Cine i-a primit sau mostenit cumpara 520/5/30D si alte asemenea, SH bineinteles.
    Cine isi permite o masina electrica de 40k euro nu sta la bloc! Il duce capul sa utilizeze banii pentru confortul locuintei spre exemplu. Daca vrei sa stai la bloc, exista parcari subterane in care iti poti lasa masina la incarcat (tarile civilizate). La noi urbanismul lasa de dorit si foamea de bani face ca in mutle din blocurile nou construite confortul sa lase de dorit.
    @Flavius "Sarcina utila 268kg !?! PANA SI LASTUNUL CARA MAI MULT (330kg )" --- Asta nu-i masina de carat sacii de cartofi.
    Masina e ideala pentru 80% din populatie, serviciu- acasa - si pe unde mai vrei sa te plimbi. Eu conduc 99% in mediul urban, e ideala pentru mine.

    Tehnologia e relativ noua, se va perfectiona, indiferent ca o sa fie bazata pe electricitate sau hidrogen. Cei care blameaza noile tehnologii o sa ramana cu buza umflata, in cativa ani pretul combustibililor conventionali o sa fie prea mare pentru a-si misca masinile din parcare. E o pentru cei cu mintea deschisa nu pentru cei care se uita la 1-2 litri de combustibil in plus fata de cifra producatorului. Eficienta centralelor termoelectrice e mai mare decat a motoarelor termice, iar transportul combustibililor implica o eliberare de CO2 in atmosfera mai mare decat cea emisa de combustibilul propriu-zis.
    1 5
  • sint eu bolo sau astia-s pe alta planeta?
    pai din cite am inteles tehnologia bateriilor nu o depaseste pe cea a laptopurilor...pe mine un acumulator de laptop nu m-a tinut mai mult de 1.5-2 ani...pai ce drac fac ?dupa ce dau o avere dupa doi ani maqi dau j-de mii de euro sa schimb iar bateria sau voi folosi astmaticul ala de 1,4 care dupa ce ca imi va imprima viteza furnicii va consuma si vreo12 pe suta???,,unde mai pui ca eu totussi laptopul l-am tinut in casa si nu la -20 grade, iarna.....sa-mi mai trebuiasca oare si un garaj????sa trebuiasca sa fac revizii la 2 motoare in loc de unul(ca astea pina ajunge nea costica sa le-nvete trebuie sa meri la reprezentanta unde o sa platest de o sa te-ndoi)??pai unde ajung frate in 2 ani de exploatare ?? la 100000 de euroi???ce dracu-i lamborghini?? hai pa pa..ma mai cautati cind o sa ajunga pe la 10-12000 euro
    4 0
  • tomita
    deci asteptam un drive de anduranta versus un benzinar tipic, un diesel tipic, toyota plugin si acest ampera.
    si se vor folosi in regimuri diferite.
    15000km bucuresti (deh si asta e oras)
    15000km drumuri lungi
    15000km combinat

    pt a realiza acest versus trebuie o credibilitate uriasa, si eventual pentru rrrrromania recomand o uniune a mai multor reviste de notorietate(top gear/auto-motor-sport & altii)

    pt testul de oras nu este obligatoriu sa mergi sub 40km cat tine bateria. realitatea cotidiana te forteaza sa mergi mai mult. si nu vei gasi o priza prietenoasa in 99% din cazuri care sa iti reincarce masina :D acolo unde ai treaba
    1 0
  • De n-au invartit-o pe la Politehnica .. Luni dupa-amiaza .. de ametisem eu .. oricum de pe margine .. arata super bine .. si cre'ca inauntru .. arata si mai bine .. posibil nava :)

    Cheers !
    2 0
  • FLAVIUS
    @Vasilica
    "@Flavius "Sarcina utila 268kg !?! PANA SI LASTUNUL CARA MAI MULT (330kg )" --- Asta nu-i masina de carat sacii de cartofi." - Patru adulti de greutate medie au 300-320kg fara haine si fara bagaje ( nu 5 ) , cu mult peste cei 268 kg utili. Aici nu-i vorba de carat cartofi , da-n puii mei , poate vrea omul sa mai mearga si-n concediu , poate mai are de luat si-un troler cu toale ,ce face ? Le trimite cu Cargus sau Fan Curier ? Toate masiunutele de oras au 4-500kg sarcina utila Pana si un C1 (107 , Aygo) are320kg sarcina utila!
    4 0
  • FLAVIUS
    @Vasilica
    Daca mergi 99% in oras si nu ai probleme legate de capacitatea de transport a lui Ampera ai la dispozitie variante mai bune , mai ieftine si unde mai pui , excliusiv electrice : Reva ( G-Wizz) ; Th!nk City ;Buddy sau la preturi asemanatoare -Nissan Leaf , tripleta Citroen Peugeot Mitsubis. renault-ul cu cei 24000euro/Fluence electric este deja o super-afacere , chiar luand in calcul si leasing-ul lunar al bateriei.
    4 0
  • Flavius, daca te astepti ca oamenii sa foloseasca (si sa aiba incredere in concluzie) logica pentru a determina daca niste pliante de marketing sunt sau nu mincinoase ... te inseli amarnic. Masina aia consuma 1,2% si face asta pentru ca asa spune pliantul !!! poti veni aici cu cate numere vrei tu.. te astepti ca si ceilalti sa stie care este densitatea de energie a benzinei sau a unui kg de acumulator Li-ion? Calm, timpul le rezolva pe toate, inclusiv "misterul" consumului lui Ampera.

    Acum, legat de consum +un ton mai serios :
    in SUA se "zvoneste" ca, daca ai grija cum incarci acumulatorii si iti planifici un pic drumurile poti ajunge si la performante de 1000mile intre plinurile de benzina - asta inseamna 1600km pe 35l benzina ... ceea ce da un consum destul de "spectaculos" :)

    In ceea ce priveste emisiile ... se mananca kkt cu lingurita de argint : Masina consuma aproximativ 1kWh la 8km (10kWh la 80 km, cantitatea maxima de energie ce poate fi scoasa din acumulatori vs. autonomia maxima declarata). In romania se emit ~400g CO2 pentru fiecare kWh ce iese din priza ... aritmetica simpla spune ca masina emite cel putin 50g CO2 pe km, in modul pur electric ... pentru ca atunci cand porneste motorul pe benzina ...
    6 0
  • da da da
    Ce de pareri a la varice vad mai sus :)

    E naspa ce propune Ampera, dar mai intai informati-va cum functioneaza sistemul pentru ca vad ca majoritatea nu a inteles aproape nimic.

    D'aia l-a angajat(furat) Bmw pe seful proiectului Volt/Ampera Frank Weber, pt ca masina asta e naspa, tot sistemul voltec e naspa si pt ca nu au ce face s-au gandit sa scoata pe piata i8.
    4 7
  • tomita
    e o magarie mai mare decat hybrdul clasic.
    adica de fapt ai un motor electric care pune puterea jos, dar tot pe benzina mergi. dar benzina de fapt e generator pt motorul electric.
    e foarte buna ideea, din pdv al producatorilor, pt ca acum, la inceput pot sa manance putin kk, ca deh, e masina electrica.
    dar dupa cum punea foarte bine in evidenta un coleg de mai sus, daca ajungi sa cuantifici cat mai exact poluare (ca deh, de aia e electric sa nu mai polueze) nu prea mai bate cu reclama.
    si da, producatorii vor zice ca daca vrei sa obtii cifrele alea trebuie sa mergi circumspect, eficient si atent. asa ca de fapt muta vina in curtea clientului, si vor da vina pe inabilitatea lui de a folosi masina la capacitatile maxime.
    dar o masina e facuta sa circule intr-o plaja larga de medii si conditii (de aia vezi cum se testeaza la polul nord, desert, etc... diversele modele). electricul, daca da frigul, urca un deal, etc...incepe sa gafaie si sa suga la curent instant. plus ca bateriile vor avea acel memory effect.
    si cum la laptop se ofera garantie de 6 luni, pt ca asa si pe dincolo si la masini va fi la fel. ca din cauza unor consumatori prosti nu tre sa sufere fabrica. pai de ce se propun solutii tehnice neviabile???
    si mai sunt multe de zis, dar clar orice metoda care poate sa ia responsabilitatea din carca producatorilor (in special cu poluarea acum) va fi un avantaj concurential enorm
    3 0
  • Ampera
    Ampera
    pareri pro si contra, dar acest model a lasat o impresie buna la lansare, este un model electric publicul larg nu prea are inca la inima modele din acest segment dar cu timpul o sa devina ceva obisnuit
    0 0
  • Razvan
    Razv
    multumim pentru informatii, acest articol mi-a oferit toate raspunsurile la intrebarile si nelamuririle pe care le aveam despre ampera, care consider ca este o masina ce merita atentia noastra
    0 0
  • pentru unckle
    Unckle sa nu uiti ca exista si surse de energie regenerative, sau eco , cum vrei tu, si daca cineva are sistem cu celule solare pe casa si nu se foloseste de enel decat intr'o mica masura, calculul tau cu emisiile nu mai este atat de valabil.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru