FEATURE: Noul iPhone 4S în maşină: 5 lipsuri ale celui mai nou telefon Apple
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Apple a lansat aseară, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul companiei americane, noul iPhone 4S, cel mai nou membru din familia de portabile a brandului de peste Ocean. Odată cu lansarea noului terminal iese pe piaţă şi cea mai nouă versiune a sistemului de operare construit de Apple, iOS5, care aduce câteva facilităţi noi în peisaj. Gigantul american a pierdut însă ocazia de a aborda problema iOS5 din punctul de vedere al şoferilor, iPhone 4S şi noul sistem de operare aducând extrem de puţine lucruri noi în ceea ce priveşte relaţia smartphone-maşină. Dacă Apple şi produsele sale sunt cunoscute ca unele care pot fi utilizate foarte uşor de oricine - de aici şi succesul lor de piaţă - şoferii mai au de aşteptat până când telefonul american îi va ajuta cu adevărat în maşina proprie. Să vedem care sunt principalele noutăţi şi de ce nu sunt ele atât de utile pentru şoferi precum par la prima vedere.
1. LIPSEŞTE UN SISTEM DE NAVIGAŢIE TURN-BY-TURN
Dacă Google a lansat implicit în România acum câteva luni noul Google Navigation, aplicaţie nativă pe Android care poate fi utilizată cu ajutorul Google Maps ca un sistem de navigaţie de sine stătător (Automarket l-a testat şi l-a analizat pe larg la momentul lansării), Apple nu a dezvoltat încă un sistem asemănător. Cel puţin nu nativ, pentru că dezvoltatorii de aplicaţii de profil vând la preţuri destul de mari soluţii de navigaţie de acest tip. Aşteptam, odată cu lansarea lui iOS5, ca Apple să dezvolte fie o aplicaţie a sa, fie să le dea undă verde celor de la Google să dezvolte Navigation şi pe iPhone, având în vedere că Google Maps există deja nativ pe telefoanele Apple.
2. SISTEMUL SIRI DE COMENZI VOCALE SIRI TREBUIE PORNIT...
CU MÂNAChiar dacă se anunţă a fi unul dintre cele mai interesante elemente constructive ale noului iOS5 pe iPhone 4S şi pare cel mai "driver-friendly" pachet de pe piaţă, sistemul de comenzi vocale botezat Siri are o problemă şi un dezavantaj. La prima vedere este minor, dar contează când vorbim de concurenţă. Astfel, pentru a iniţia o comandă vocală, trebuie ca mai întâi să intri în aplicaţie. Iar acest lucru nu se poate face decât manual. Vlingo, un producător de aplicaţii pentru Android, a rezolvat această problemă de ceva vreme, intrarea în aplicaţie fiind realizată printr-o comandă vocală. Spui "Hei, Vlingo!" şi eşti liber să-i dictezi telefonului ce să facă. În cazul Apple, trebuie să ţii apăsat mult timp butonul Home sau să intri pur şi simplu în aplicaţie.
3. UN ECRAN CARE A RĂMAS ÎN URMĂ
Deşi mulţi fani din întreaga lume aşteptau un dispozitiv mobil cu un display mai mare decât cel al lui iPhone 4, noul iPhone 4S nu diferă cu absolut nimic la exterior de telefonul precedent. Astfel, ecranul de 3.5 inch rămâne neschimbat, dezvăluind unul dintre marile dezavantaje actuale ale lui iPhone în comparaţie cu concurenţii direcţi care utilizează sistemul de operare Android. Evident, avem Retina Display şi un design foarte curat, dar utilizarea telefonului pe post de ajutor în maşină (adică montat pe parbriz) rămâne problematică din cauza display-ului redus ca dimensiuni.
4. ZERO OPTIMIZARE PENTRU UTILIZAREA ÎN MAŞINĂ
Dacă interfaţa extrem de simplă utilizată de Apple atunci când telefonul este ţinut în mână a atras mulţi fani, utilizarea în maşină devine o problemă mare. Accesul aplicaţiilor se face prin apăsarea lor, iar cele până la 20 de iconiţe de pe display-ul de 3.5 inch este o provocarea atunci când telefonul este montat într-un suport de parbriz.
Nu mai vorbim de posibilitatea ca aplicaţiile de care ai nevoie să fie grupate într-un folder. Din păcate, nici Android nu stă foarte bine la acest capitol, chiar dacă Google a rezolvat parţial această problemă recent, dezvoltând aplicaţia Car Home pe Motorola Droid. De la lansare, însă, interfaţa nu s-a schimbat deloc.5. OPORTUNITATEA (RATATĂ) IPAD
Din ce în ce mai multe companii oferă posibilitatea montării aftermarket a unui iPad pe bord, sub formă de centru de comandă al tuturor sistemelor multimedia, sau în tetierele scaunelor, ca formă de divertisment pentru pasageri. Apple ar fi putut foarte uşor să marşeze pe această oportunitatea şi să răspundă cererii pieţei printr-o aplicaţie sau o interfaţă specială care ar fi uşurat munca tuturor celor implicaţi. Nu cred că e departe momentul în care primul producător auto îţi va da maşina cu un iPad integrat în loc de display-urile clasice, soluţia fiind mult mai ieftină pentru dezvoltatori decât una construită in-house.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Auto Tech
-
Mio a lansat recent în România o serie de camere de bord entry-level pe care am avut curiozitatea de a le analiza. În versiunea MiVue C330, Mio oferă o soluție excelentă pentru șoferii care nu vor multă bătaie de cap cu noul lor gadget (07.10)
-
BMW a lansat o nouă generaţie a sistemului de navigaţie BMW Professional. Acesta vine acum cu o funcţie tactilă, cu sistem de dictare a SMS-urilor şi internet 4G. (16.07)
-
Odată cu anunţarea noului sistem mobil de operare iOS 6, Apple renunţă la Google Maps. Locul său va fi luat de o aplicaţie nouă, botezată Maps, care foloseşte hărţi TomTom şi poate fi accesată prin Siri. (12.06)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
2. Hey stupids! Ma si vad zicand hey iphone de fiecare data cand ii zic ceva, aratand ca un bou, mai bine apas un buton.
3. Ecran ramas in urma? Poftim?!?! De cat vreti ecranul fratilor? 50 de inch? Sa fie ipadu cat blocu si iphoneu cat usa de la scara?
4. Tati, cand esti in masina, conduci, nu ai alte activitati, gen iPhone, vorbit la tel(chiar si cu hands free). Cati cretini nu vad zilnic care nu stiu pe ce planeta is cand vorbesc la tel, si fac tampenii in trafic.
5. Parca si vad, iPad in Logan.. Seriously guys.. daca ai bani de iPad o sa ai bani si de o masina cu navigatie.
Va rog.. pentru imaginea voastra, stergeti rahatul acesta de articol.. va faceti de ras..
2.Chiar si telefonul se porneste tot manual, daca e inchis. si GPS ul la fel..asa ca nu vad rostul paragrafului
3. Ecran ramas in urma? Si ipadu 2 are acelasi ecran, si samsung S II are acelasi ecran....E un telefon si logic ar fi sa fie cat mai mic nu cat mai mare
jalnic articol
Pentru cei care au pus botul: Produsele Apple fie ca sunt laptopuri sau telefoane sau ce or fi sunt "vrajeli".Platesti in plus pentru ce ?? Acelasi produs de la firme bune sunt mai ieftine si probabil calitativ superioare.Sa nu vorbim de laptopuri :-" Diferente de pret de 2000-3000 lei la un produs cu aceleasi specificatii. Sistemul lor de operare se vinde si stand alone undeva in jur de 200 euro. Dragi mei nu mai puneti botu la orice, doar ca ii zice X sau Y . Uitati-va inainte ce cumparati.
Articolul este ok si da actiunile Apple sunt in scadere si vor fi in scadere atata timp cat isi pacalesc clientii!
Asa ca, mai documenteza-te putin inainte de a posta. ;)
Odihnestete in pace STEVE!!!
@Automarket
Articolul asta mi se pare mai degraba o comparatie intre Iphone vs restul smartphone-urilor. Este clar ca "utilizarea în maşină" este doar o "prefata" pentru a acoperii adevaratul sens al articolului . Din pacate va-ti cam dat de gol Automarket .
Apple a intuit ce trebuie pentru ca telefonul sa fie natural de utilizat si foloseste materiale calitative .
E ca si cum ati spune voi ca dusterul are head up display si acum se crede mai bun ca x6 .
Culmea este ca ecranul de iphone este produs de samsung dar ei nu au capacitive pe telefoanele lor.