FEATURE: Circuitele care au schimbat calendarul F1 în ultimul deceniu
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sezonul 2011 al Formulei 1 va avea un număr record de 20 de curse, transformând astfel competiţia într-un adevărat maraton pentru piloţi şi echipe.
Expansiunea accelerată a calendarului a început în primul deceniu al mileniului trei, concomitent cu mutarea centrului de greutate al competiţiei din Europa în Asia şi Orientul Mijlociu. Acest lucru este evidenţiat de faptul că, din cele 20 circuite care găzduiesc curse în acest an, nu mai puţin de nouă au fost construite începând din 1999 şi până în prezent.
Toate acestea sunt opera arhitectului german Hermann Tilke, a cărui ascensiune în Formula 1 am prezentat-o în feature-ul de săptămâna trecută. Acum a venit momentul să analizăm în detaliu configuraţiile circuitelor construite de Tilke pentru a identifica avantajele şi, respectiv, dezavantajele pentru spectacolul din Formula 1.
SEPANG - MALAEZIA - 1999
Primul circuit construit de Tilke care încă mai face parte din calendar este Sepang. Configuraţia acestuia a fost considerată ciudată în 1999, din cauza faptului că un arc de păr foarte strâns face legătura între două linii drepte foarte late, înainte şi după linia de start-sosire. În general, virajele circuitului sunt lente şi singurele zone favorabile depăşirilor sunt cele de la finalul celor două linii drepte.
SHANGHAI - CHINA - 2004
Inaugurat în 2004, circuitul de la Shanghai este caracterizat de aceeaşi linie dreaptă lungă care precede linia de start-sosire, urmată de un arc de păr strâns. O altă linie dreaptă este evidenţiata intre virajele 13 şi 14, unde monoposturile depăşesc cu uşurinţă 300 de km/h. Nici acest circuit nu este favorabil depăşirilor, întrucât restul virajelor sunt fie prea lente, fie prea largi pentru a oferi astfel de oportunităţi.
SAKHIR - BAHRAIN - 2004
Construit în acelaşi an ca şi cel din China, circuitul Sakir a fost îmbogăţit cu o nouă secţiune începând din sezonul 2010, devenind unul dintre cele mai lungi din calendar. Contrar aşteptărilor, cursa de anul trecut a fost catalogată drept una dintre cele mai plictisitoare din ultimii ani, efect amplificat de aşteptările pentru primul Mare Premiu al sezonului.
Încă de la debutul din 2004, circuitul a fost caracterizat ca ineficient din punct de vedere al spectacolului. Construit în inima deşertului, pista beneficiază de zone largi de evacuare care minimalizează greşelile piloţilor şi, implicit, spectacolul.
ISTANBUL PARK - TURCIA - 2005
Istanbul Park este unul dintre cele mai apreciate circuite construite de Tilke. Punctul de referinţă este virajul 8, alcătuit în realitate din 3 viraje de mare viteză în care piloţii concurează fără să apese pedala de frână. Acesta este locul în care piloţii sunt nevoiţi să accepte una între cele mai mari forţe de tip g din calendarul competiţional, presiunea la nivelul gâtului fiind foarte mare. Totuşi, din punct de vedere spectacolului, nici acest circuit nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, iar numărul redus de spectatori a condus la numeroase speculaţii privind eliminarea acestui Mare Premiu din calendar.
MARINA BAY - SINGAPORE - 2008
Marina Bay va rămâne în istorie drept primul circuit din istoria Formulei 1 care a găzduit o cursă pe timp de noapte. Această particularitate a atras iniţial aprecierea fanilor, însă lipsa depăşirilor pe unul dintre cele mai lente circuite a redus rapid entuziasmul acestora. În plus, piloţii şi-au manifestat în nenumărate rânduri nemulţumirea privind denivelările circuitului de tip stradal. În absenţa nocturnei, probabil că aceasta ar fi fost considerată una dintre cele mai slabe curse din calendar, însă importanta zonei geografice va împiedica probabil eliminarea acesteia.
VALENCIA - SPANIA - 2008
Noul circuit stradal din Valencia este singurul construit de Tilke în Europa, însă nici acesta nu este favorabil depăşirilor. Amplasat în portul cu acelaşi nume de la malul Mediteranei, circuitul este presărat de numeroase viraje lente şi caracterizat de absenţa unor linii drepte lungi, care influenţează în mod negativ spectacolul.
YAS MARINA - ABU DHABI - 2009
Aclamat de echipe şi presă pentru facilităţile de 5 stele pe care le oferă, circuitul Yas Marina din Abu Dhabi nu a reuşit să impresioneze în aceeaşi măsură şi fanii. Numeroasele viraje lente şi prezenţa unei singure linii drepte adecvate au minimalizat potenţialul depăşirilor, fapt evidenţiat în ambele curse care au avut loc până în prezent.
YEONGAM - COREEA DE SUD - 2010
Circuitul din Coreea de Sud, finalizat chiar în timpul Marelui Premiu de debut, este caracterizat de două linii drepte şi de numeroase viraje în care direcţia de mers se schimbă rapid. Aparent, nici acest circuit nu favorizează depăşirile, însă această caracteristică nu a putut fi evidenţiată până acum, întrucât singura cursă s-a desfăşurat pe ploaie.
CE URMEAZĂ
Pe lângă cele opt circuite care au pătruns în calendar din 1999, alte trei aşteaptă la rând să debuteze cel târziu în 2014. Primul este cel din India, care va pătrunde în calendar chiar în acest sezon, în timp ce Statele Unite ale Americii mai trebuie să aştepte un singur an.
Niciunul dintre cele două circuite nu promite un spectacol deosbit, fiind caracterizate de aceelasi viraje lente, însă există o caracteristică care va face deliciul piloţilor şi al imaginilor transmise on-board: diferenţele de nivel. În cazul circuitului din India, diferenţele de nivel vor ajunge la 14 metri, iar pentru cel din Statele Unite la nu mai puţin de 40 de metri!Machetele celor două circuite arata astfel:
CONCLUZII
Din cele opt circuite construite de Tilke de la zero din 1999 şi până în prezent, niciunul nu a întrunit aprecierea unanimă a fanilor pentru spectacol. Toate au caracterisitici similare care impiedică depăşirile, deşi arhitectul german susţine că a ales această configuraţie standard tocmai pentru a favoriza spectacolul. Viitorul nu sună nici el cu mult mai bine, circuitele din India şi Statele Unite având aceleaşi caracteristici clasice: una, maxim două linii drepte şi numeroase viraje lente.
Imola, Magny-Course, A1-Ring
+ Indianapolis (2000 - 2006), Fuji (2007, 2008), Buenos Aires (ultimul GP in 1998)
Dar cum se face ca doar Tilke asta a desenat circuite de Formula 1? Ce are atat de special?
Sigur,si monopolul lui Tilke e suspect,dar,parerea mea,in primul rand trebuie schimbat ceva in designul masinilor.
Poate aripa spate de anul asta sa faca diferenta,desi numai atat nu cred...