FEATURE: Carroll Hall Shelby - creatorul Cobrei
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Un nume cu rezonanţă din lumea auto a trecut în nefiinţă. Carroll Hall Shelby a murit în 11 mai 2012, la venerabila vârstă de 89 de ani. Lasă în urma o carieră impresionantă în lumea motorsportului de peste ocean, compania Shelby American, şi un model de legendă: Shelby Cobra. De-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, Shelby a fost pilot de curse, sergent în Al Doilea Război Mondial, filantrop, businessman şi proprietar de echipă de curse.
Începutul
Carroll Hall Shelby s-a născut în 11 ianuarie 1923 în Texasul de Est. Fiul unui poştaş din Leesburg, Texas, Shelby şi-a petrecut copilăria în Dallas. S-a înrolat apoi în armata americană pentru a lupta în al Doilea Război Mondial. A servit ca aviator, întorcându-se apoi în Dallas. A încercat o serie de afaceri: camioane de gunoi, fermă de păsări şi un dealership auto. În timpul acestei ultime afaceri, Shelby a creat primele automobile care i-au purtat numele. Împreună cu partenerii său de afaceri Jim şi Dick Hall au creat câteva exemplare Scaglietti Corvette. Era un model bazat pe celebrul model sport GM, dar carosat de italienii de la Scaglietti.
Pilotul
În acelaşi timp, Shelby începea să îşi cultive pasiunea pentru pilotaj. Prima sa experienţă a fost o cursă de dragstere în care a concurat cu un Ford din 1932. Avea apoi să treacă la curse de circuit. În câţiva ani era deja o celebritate pe pistele de curse din America. Avea să fie curtat de toate echipele de top, inclusiv Ferrari. A câştigat trei titluri de campiona naţional în Statele Unite, a concurat pentru Aston-Martin în Europa, a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans şi a stabilit un record de viteză pe pista de sare de la Bonneville. De două ori a obţinut titlul de Pilotul Anului, acordat de către celebra revistă Sports Illustrated.
Constructorul de automobile
În 1960 a fost nevoit să renunţe la cariera de pilot din cauza unei boli de inimă. A agăţat casca de pilot în cui, dar nu a renunţat la pasiunea pentru automobile. Shelby avea să îşi canalizeze energia în zona fabricării de automobile unice. A fost mereu adeptul unui număr mare cai putere asociaţi cu un şasiu bun.
Ideea sa era să pună un motor amercan V8 pe şasiul englezesc dezvoltat de compania AC Ace. Shelby i-a contactat întâi pe cei de la Chevrolet având deja experienţa modelelor Scagletti Corvette. General Motors îl refuză pe Shelby. Acesta nu s-a descurajat şi a propus proiectul său celor de la Ford. Lee Iacocca avea să fie atras de idee şi îşi dădea ok-ul ca motoarele Ford V8 să fie montate pe şasiul britanic. Se năştea astfel compania Shelby American. Primul model produs a fost roadsterul botezat Cobra, sau pe numele său tehnic CSX2000. A fost prezentat la Salonul Auto de la New York din 1962 şi a schimbat ierarhiile în lumea maşinilor sport.Shelby a dezvoltat apoi o versiune de curse a modelului Cobra. Forma astfel şi o echipă de curse în Europa. Pe lângă propriile modele Cobra, avea apoi să adauge şi modele Ford GT40. În 1965 câştiga campionatul FIA pentru modele sport şi obţinea victoria la Le Mans cu ajutorul unui Ford GT plus o victorie de clasă cu Cobra Daytona Coupe. Carroll Shelby este singurul om care a câştigat la Le Mans ca pilot, patron de echipă şi constructor de automobile.
Parteneriatul cu Ford continua şi Shelby avea să producă modelele Cobra 289 şi Cobra 427, plus o succesiune de Mustang-uri modificate de către compania lui Shelby.
În 1982, avea să îşi ajute prietenul Lee Iacocca, mutat între timp la conducerea companiei Chyrsler, să producă modele performante. Shelby a fost astfel implicat în dezvoltarea modelului Viper.
În 1988, Shelby a început să construiască din nou modelul Cobra. A recreat legendarul model Cobra în diverse versiuni, păstrând spiritul automobilului original, dar folosind tehnologie modernă. În 1995, Shelby American îşi deschide un sediu lângă pista de la Las Vegas pentru a continua dezvoltatea modelelor Cobra. În 2005, Shelby semnează un nou acord cu compania Ford ceea ce a dus la dezvoltarea noului model Ford GT, plus modele speciale bazate pe Ford Mustang ca Shelby GT-H, Shelby GT-500, Shelby GT-500 Super Snake, Shelby GT şi Shelby GT500KR.
Gama de modele Shelby
Carroll Shelby a lăsat în urma sa o gamă de modele sportive.
Majoritatea sunt bazate pe modelul Mustang, iar restul sunt interpretarea modernă a modelului Cobra. Iată cele mai importante modele din gama Shelby:SHELBY DAYTONA COUPE
Shelby Daytona Coupe a fost un coupe bazat pe modelul AC Cobra roadster. A fost construit pentru cursele auto, mai ales pentru a înfrunta modelele Ferrari în clasa GT. Doar şase modele Daytona originale au fost construite între 1964 şi 1965.
SHELBY GT40
Shelby a recreat legendarul model Ford GT40 într-o serie limitată de 85 de exemplare. Fiecare unitate a fost manufacturată pentru a se asemăna în proporţie de 85% cu modelul original.
289 STREET SHELBY COBRA
Modelul Cobra original a fost produs în 1962. Modelul contemporan CSX8000 este identic din punct de vedere al designului cu modelul original, dar foloseşte materiale şi tehnologie moderne. Caroseria poate fi din aluminiu sau fibră de sticlă.
289 FIA SHELBY COBRA
Modelul Cobra din 1962 a avut şi o versiune de curse. Modelul CSX7000 dă o nouă viaţă versiunii de curse.
427 S/C SHELBY COBRA
Este cea mai putenică versiune a modelului Cobra. Este bazată pe versiunea modernizată a modelului Cobra ce a apărut în 1966. Modelul are suspensii independente şi un şasiu mai rigid. Modelul CSX4000 este în producţie din 1997 şi poate fi comandat cu caroserie de aluminiu sau fibră de sticlă.
SHELBY GT 500 SUPER SNAKE (2010)
În 1967, Shelby American a construit un Mustang GT500 Super Snake pentru Mel Burns Ford. În 2010, Shelby a reinventat acest model. Upgrade-ul oferit de Shelby creşte puterea modelului Mustang GT500 la 750 CP.
SHELBY GT 500 SUPER SNAKE (2011-2012)
Versiunea Super Snake a modelului Mustang GT500 2011-2012. Puterea motorului poate fi crescută pâna la 600 sau chiar 800 CP.
SHELBY GTS
Shelby GTS este propunerea pentru Mustangurile cu motor V6.
SHELBY GT350
SHELBY 1000
Cea mai nouă versiune a modelului Mustang în versiune Shelby este Shelby 1000. Modificate manual, aceste Mustanguri vor fi disponibile într-o cantitate limitată.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Feature
-
Mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid. Chiar dacă am auzit, des, acești termeni în ultimii ani, unii încă nu știu exact ce înseamnă și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui sistem de propulsie de generație nouă, să le spunem așa. Fix misterul acesta încercăm să îl elucidăm în acest articol, dar nu doar teoretic, ci și aplicat, cu ajutorul noilor Ford Puma mHEV facelift și Kuga PHEV facelift. (29.11)
-
Sunt sigur că toți șoferii (mai ales împătimiții auto) își doresc ca măcar o dată să conducă pe un drum spectaculos, unde să se bucure de performanțele unor mașini sportive. Exact asta o să facem noi în următoarele zile, pe două dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară. Normal, aveam nevoie și de niște mașini pe măsură, pe care din fericire, le-am găsit în gama Mercedes-AMG. (09.09)
-
Se împlinesc 130 de ani de când a avut loc prima cursă oficială de mașini din lume. Aceasta a fost o întrecere de la Paris la Rouen, iar primul câștigător a fost Albert Lemaître, la volanul unui Peugeot de 3 cai putere (22.07)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Noul DS N°8: etalonul mărcii franceze este un SUV coupe electric cu autonomie de 750 km
- Noua Toyota Urban Cruiser: SUV compact electric cu până la 184 CP
- Noile modele Hyundai vor putea fi cumpărate prin platforma online Amazon
- BMW XM, tunat de Manhart: 900 de cai putere și 1.200 Nm cuplu
Iti multumim pentru creatiile tale.
Modelul 289 Street Shelby Cobra arata senzational chiar si acum!
Pentru mai multe informatii referitoare la viata celui care a fost Carroll Shelby, puteti vizita www.shelbyautos.com