Un producător de bere german s-a gândit la o modalitate ingenioasă de promovare a produselor sale pe piaţa din America de Nord. Radeberger Pilsner, o bere despre care cunoscătorii probabil au auzit, vrea să ofere unui american norocos cheile unei maşini de colecţie.
Mai exact, producătorul de bere promite un Mercedes-Benz 280 SL Convertible celor care vor participa la concursul său şi care au, bineînţeles, peste 21 de ani, vârsta legală de la care se poate consuma alcool în Statele Unite.
Oficialii competiţiei nu au oferit informaţii despre maşină şi despre starea sa, ceea ce înseamnă că premiul cel mare ar putea fi produs undeva între 1963 şi 1971. Raberger ţine să precizeze că valoarea premiului este estimată la 40.000 de dolari şi că maşina va fi predată în condiţiile în care a fost la rândul ei cumpărată de la colecţionari.
Din numărul mare de participanţi vor fi aleşi doar patru finalişti. Ei vor primi o excursie pentru două persoane la New York, organizată în luna martie a anului viitor, pentru a asista la marea extragere. Unul dintre cei patru va putea pleca acasă cu maşina de colecţie.
via motorauthority
Serios vorbind ,nu pot decat sa afirm ca la o bere pentru cunoscatori, se potriveste o masina pentru cunoscatori.
Domnule punct, ai pus punctul pe "i". Aia cu Skoda Octavia Tour cu pachet de meleaguri grele a fost rea de tot. Imaginea melteanului grataragiu care isi umple portbagajul cu bere la pet si merge sa dea foc la padure cu grataru' e pus si simplu magistrala!