Miercuri, 29.08.2012
- Comenteaza
-
Trimite pe:
De câte feluri de mâncare este nevoie pentru un prânz complet, pentru un real festin regal? De cât mai multe, nu-i aşa? Ar fi bune câteva role de caşcaval, nişte brânză Brie sau Roquefort. Ar fi bun şi un muşchi de vită în sânge, o raţă cu portocale sau un miel cu smochine. Poate şi câteva tipuri de salată verde alături de fileuri de şalău, somon şi rechin.
De câte modele este însă nevoie pentru a crea o gamă completă? Aţi ghicit! Şi aici e nevoie de cât mai multe. Şi cu portbagaj şi fără. Cu cât mai multe uşi, dar şi cu cât mai puţine. Şi mai economice, dar şi extrem de puternice.
Opel a ştiut asta şi a exploatat la maxim capitalul de imagine câştigat de Astra, poate cel mai frumos reprezentant al biroului de design din Russelsheim. Aşa au luat naştere Sports Tourer, GTC, OPC şi acum, proaspăt scos din cuptor, încă aburind, Astra sedan.
Am fost deja invitaţi la o degustare pe meleaguri germane şi vă putem spune cam între ce arome oscilează cel mai nou membru al familiei.
Motor / Transmisie
Am condus cel mai nou membru al familiei Astra într-o configuraţie care stârneşte invidie în rândul rivalilor. Este vorba despre o versiune ce va face deliciul economiştilor, contabililor şi tuturor celor care lucrează cu cifre. De ce? pentru că indicativul ecoFlex aplicat pe uşa portbagajului poate genera sute de calcule privind autonomia şi consumul.
Motorul de 1.7 CDTi este oferit în două versiuni ecoFlex, una de 110 şi alta de 130 cai putere. Nouă ne-a revenit cea mai puternică.
Cei patru cilindri garantează resurse decente pentru caroseria în trei volume. Cei 300 de Nm imprimă un spirit dinamic sedanului şi îndeamnă şoferul la exploatarea lor. Din păcate, plaja de cuplu pe care se resimte cuplul maxim este destul de îngustă, între 2000 şi 2500 de rotaţii. Asta face ca dincolo de această valoare dieselul să dea o senzaţie de oboseală sau, pe înţelesul tuturor, de gâtuire. Ajută mult în acest sens exploatarea eficientă a transmisiei cu şase trepte, cu o cursă lungă şi ezitantă, dar etajată perfect pentru obţinerea unui consum redus.
Izolarea fonică nu este dintre cele mai fericite, motorul fiind destul de expresiv şi cu un vibrato ce subliniază faptul că vorbim despre un diesel.
Consum
Pe cât de mult le place germanilor berea nefiltrată, pe atât de puţin îi place motorina noului Astra sedan ecoFlex. Pare că cei patru cilindri înghit cu forţa 4.3 litri de combustibil pentru a parcurge 100 de km în oraş. Reticenţa creşte şi mai mult atunci când rulaţi în afara oraşului. Astra se mulţumeşte cu doar 3.4 litri/100 de kilometri.
Sunt cifre oficiale, pe care noi nu le-am probat ca la carte. Am obţinut însă un 5.3 litri/100 de km pe autostrăzile fără limită de viteză din Germania. Aerul condiţionat a funcţionat în permanenţă, iar acul vitezometrului a privit de sus valoarea de 130 km/h.
Valorile promise de Opel nu sunt însă utopice, Astra sedan fiind echipat şi cu un sistem start-stop, extrem de util în oraş, atunci când te împrieteneşti excesiv cu unul din semafoarele uitate pe roşu.
Cu o medie de numai 3.7 litri/100 de km, Astra ecoFlex depăşeşte clar concurenţa, si VW Jetta şi Renault Fluence şi Ford Focus sedan fiind uşor mai gurmande, cu valori peste 4 litri/100 de km.
Performanţe
Cu trei copii în spate, cu o soţie cicălitoare în dreapta şi un portbagaj plin cu lucruri casante vă va lua mult timp să ajungeţi la 100 de km/h. Aşa că nu aruncaţi vina în spinarea lui Astra şi a celor 11.3 secunde necesare până la atingerea pragului psihologic.
Când sunteţi totuşi singuri în maşină trebuie să ştiţi că Fluence şi Focus sedan au un uşor avantaj în faţa voastră. Pentru liniuţe la semafor căutaţi-i pe cei cu Jetta 1.6 TDI de 105 cai putere. Îi puteţi bate uşor cu cei 25 de cai în plus.
Tot pentru momentele când sunteţi singuri în maşină trebuie reţinută şi viteza maximă, 206 km/h, cu mult peste cea a lui Jetta, Fluence şi Focus sedan.
Interior
Interiorul lui Astra sedan este copiat după cel al fraţilor cu cinci uşi, Sports Tourer şi GTC. Nu-i putem acuza însă pe germani de plagiat, pentru că autorul este acelaşi: biroul de design Opel. Nimic schimbat, aceeaşi planşă de bord şi aceleaşi scaune confortabile cu care deja v-aţi obişnuit.
Ce trebuie trecut în revistă? Finisajele bune, materialele de calitate în anumite zone şi puţin cam dure pe feţele uşilor, tapiţeria din piele şi ornamentele cromate care animă atmosfera în habitaclu. Tot o caracteristică moştenită de la fraţii săi mai timpurii este şi abundenţa spaţiilor de depozitare.
O să aclam încă o dată spaţiul croit la baza planşei de bord, uşor înclinat şi tapetat cu o bucată de cauciuc, ideal pentru telefoanele mobile şi alte obiecte utile. Aceeaşi utilitate şi pe consola centrală, unde avem iarăşi multe spaţii de depozitare cu care ne putem juca.
Şi fiindcă tot am pomenit de cuvântul ”spaţiu”, trebuie să vorbim despre cum se simt pasagerii. Avem suficient loc pentru trei adulţi pe locurile din spate, însă nu atât de mult pe cât ne-am fi aşteptat într-un model din această clasă. Volkswagen Jetta şi Renault Fluence au ceva mai multă grijă pentru picioarele pasagerilor din spate, garantând mai mult spaţiu interior.
Rivalii Jetta şi Fluence depăşesc Astra sedan şi la capitolul portbagaj, cei 460 de litri ai modelului din Russelsheim fiind insuficienţi pentru a se duela cu spaţiul celor două nume mari din segment.
Deşi am blamat de multe ori ergonomia modelului german, Opel susţine că o revistă de specialitate a declarat învingător Astra într-un duel de funcţionalitate cu Golf şi Megane. Îi credem pe cuvânt doar dacă şoferului i se permite o acomodare prealabilă.
Preţ de achiziţie
Opel Astra sedan vine pe piaţa din România cu un preţ de pornire de 15.950 de euro, cu 100 de euro peste cel al variantei cu cinci uşi (15.850 de euro). Pentru această sumă, clientul primeşte motorizarea pe benzină de 1.4 litri şi 100 de cai putere.
Raportat la ce se întâmplă în segment, Astra sedan este mai scump decât Renault Fluence (14.700 de euro) şi decât fratele de concern Chevrolet Cruze (14.395 euro). În acelaşi timp, Astra sedan este mai ieftin decât Ford Focus (16.550 de euro), decât Mazda 3 sedan (16.630 de euro) şi popularul Volkswagen Jetta (16.580 de euro).
Siguranţă
Tot ceea ce a avut Opel mai bun în laboratoarele sale a fost transferat pe noua generaţie Astra. Aşadar, nu e de mirare că modelul german a primit cinci stele la testele de siguranta EuroNCAP, iar inginerii din Russelsheim au burdusit acest model cu tehnologie pentru protectia pasagerilor si evitarea accidentelor.
Astra vine echipată standard cu ABS şi cu un sistem de control al stabilităţii extrem de performant, care are capacitatea de a corecta traiectoria gradual începând cu momentul în care aderenţa s-a pierdut, oferind un nivel superior de control pentru a aduce masina pe traiectoria corectă.
Astra oferă doua airbag-uri frontale, două airbaguri laterale şi două airbag-uri cortină, iar pasagerii din spate pot fi protejaţi în mod opţional cu două airbag-uri laterale.
Ţinută de drum
Deşi vorbim de o variantă nouă, în trei volume, Astra sedan nu oferă o ţinută de drum cu mult diferită de ceea ce găsim pe modelul hatchback. Poate doar ruliul este ceva mai pronunţat în modul normal de rulare.
Aşa cum v-aţi obişnuit, modurile de rulare pot fi trei la număr. Normal, Tour şi Sport. Tour te protejează de denivelările asfaltului şi alte gropi apărute peste noapte, iar Sport imprimă un răspuns mai bun acceleraţiei, rigidizează discret suspensia şi oferă o oarecare precizie direcţiei. Direcţie, care în modul normal, nu impresionează deloc la acest capitol. Trasarea traiectoriei, mai ales atunci când viteza este una ridicată, devine o problemă fără ajutorul sistemelor.
Vizibilitate
Parbrizul inclinat al lui Astra ofera un nivel bun de vizibilitate, iar inclinaţia montantilor A este "tratată" prin intermediul celor două geamuri triunghiulare amplasate între montantul A, parbriz şi geamurile laterale. Acestea ajută şoferul sa vădă chiar şi într-un unghi mort la alte automobile.
Oglinda centrală este proporţionată bine şi încadrează o lunetă cu o înclinaţie mare, care obturează un câmp vizual posterior şi aşa zgârcit.
Pe timp de noapte, Astra sedan beneficiază de experienţa sistemului AFL, ajuns la a doua generaţie.
Tehnologie
Astra sedan nu este o cutiuţă cu surprize. Găsim în interior tot ce oferă şi fraţii săi, adică un pachet de dotări standard şi opţionale care răsfaţă şoferul şi pasagerul.
Pe lângă climatizarea pe două zone, cu funcţii ceva cam înghesuite pe planşa de bord, pasagerii primesc şi un sistem audio cu o fidelitate bună, capabil să suporte de la ”mioriţele” româneşti până la ”cazaciocul” rusesc, toate stocate fie pe CD, fie pe MP3, fie pe iPod, fie pe USB.
Nu lipsesc scaunele ergonomice, certificate şi recunoscute pentru eficienţa lor. Germanii chiar se laudă cu faptul că te dai jos mai odihnit decât atunci când ai urcat la volan.
Lista dotărilor este completată de senzori de lumină şi ploaie, scaune încălzite, volan încălzit, cruise control, oglinzi şi geamuri electrice, precum şi un sistem de navigaţie îmbunătăţit, a cărui utilizare este una dintre cele mai naturale după ce vă obişnuiţi cu multitudinea de butoane.
Design
De cele mai multe ori, atunci când încerci să faci dintr-un hatchback un sedan ies mutaţii greu de digerat de masa mare a publicului. Să luăm vechiul Peugeot 206 sedan. Este clar un exemplu de ”aşa nu”.
Probabil designerii Opel au avut imaginea modelului francez încadrată într-un mare cerc roşu ancorată pe perete. Au evitat astfel, pe cât posibil, să se apropie de acest experiment nereuşit. Au fost ajutaţi şi de micile erori făcute în trecut, vechea generaţie Astra sedan fiind şi ea un exemplu nepotrivit de lipire a unui portbagaj la o caroserie hatchabck.
Oamenii din departamentul de creaţie şi-au făcut însă bine temele şi au reuşit să dea naştere unui model natural, nu forţat, cu linii extrem de fluide, care pare a fi un produs de sine stătător şi nu doar un derivat de caroserie.
Germanii au reuşit să îmbine perfect teoria cu practica, utilul cu frumosul. Reţeta a ieşit bine şi ar putea deveni preparatul preferat al clienţilor din Europa Centrală şi de Est.
Ne-a placut
- Scaune confortabile
- Consumul
- Designul
Nu ne-a placut
- Zgomotul dieselului
- Înclinarea lunetei
Date tehnice - Opel Astra Sedan (2012-2018) 1.7 CDTi 130CP Enjoy ecoFLEX S/S | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Opel
-
Constructorul german de automobile anunță că ediția specială Corsa YES poate fi comandată și în România. Prețurile încept de la 20.250 de euro, iar clienții pot opta și pentru o versiune electrică. (Miercuri, 12 Februarie)
-
Cu ocazia IAA Transportation, șeful Opel a prezentat în premieră noul Movano Hydrogen. Acesta funcționează pe pile de combustie cu hidrogen și oferă o autonomie de peste 500 de kilometri, potrivit datelor oficiale. (Luni, 16 Septembrie 2024)
-
Constructorul german de automobile marchează 25 de ani de la debutul primei generații Zafira. Acest model a câștigat de mai multe ori prestigiosul premiu "Volanul de Aur". (Vineri, 28 Iunie 2024)
-
Constructorul german de automobile anunță o nouă versiune mild-hybrid la 48V pentru Mokka. În acest caz, transmit nemții, consumul de combustibil scade cu până la 20%. (Joi, 13 Iunie 2024)
-
Centrul de Design Opel marchează șase decenii de la înființare. A fost primul astfel de centru deschis de un producător european de automobile. (Luni, 10 Iunie 2024)
"Audi nu inteleg ce marca premium se vrea a fi ,ca pare prea inofensiv si prea slabut fata si de jaguar ,care inca nu are un rival pt a6 la ora actuala."
Prietene, rivalul lui Audi A6 este Jaguar XF
Daca citeati, filozofi ramaneati. Preturile de Germania n-au nici o legatura cu cele de Romania, sunt cu minimum 10% mai mari. Probabil ca aici va incepe de pe la un 15-16k, ceea ce se incadreaza in media clasei. De altfel, dupa lansarea lui Rapid, pariez pe cat vreti ca vom avea o surpriza tare neplacuta din partea Skoda vis-a-vis de "scorul" noii Octavia.
Octavia e compacta sedan.
Skoda nu va intra peste VW decat la capitolul dimensiuni. Nu trebuie sa comparam mere cu pere. Skoda e solutia buget (nu low cost cum zic unii, ca nu e Dacie, Tata sau GWM) iar VW e solutia medie (masina poporului nu? Poporului german ca masini noi si poporului roman ca seconduri -in mare majoritate - )