Experţii MIT: ”Un accident cu maşina Google ar putea închide întregul program”

de Sebastian Toma
Joi, 09.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Experţii de la MIT avertizează că orice accident în care vor fi implicate autovehicule autonome va avea un impact sever asupra modului în care este văzută tehnologia.

În fiecare an, peste 32.000 de americani îşi pierd viaţa în accidente rutiere. Oamenii conduc sub influenţa alcoolului, obosiţi şi fără să fie atenţi la drum, ceea ce îi face inferiori sistemelor automatizate

Peter Stone
cercetător, Universitatea din Texas
În timp ce Google se pregăteşte să lanseze o versiune pentru public a sistemului său de conducere autonomă a vehiculelor, experţii de la MIT au început să atragă atenţia asupra pericolelor pe care le aduce această tehnologie. Mai precis, experţii de la MIT se tem de răspunsul opiniei publice în cazul unui eventual accident soldat cu victime, care ar putea leza atât imaginea companiei Google, cât şi imaginea vehiculelor autonome în viziunea publicului, anulând virtual toate beneficiile pe care le oferă acestea în viziunea creatorilor săi.

”Publicul a tot discutat în ultima vreme despre dronele automatizate ale guvernului american, dar maşina de la Google a trecut neobservată.

Este mai probabil să te lovească o maşină autonomă de la Google decât să cadă pe tine o dronă a armatei. Dacă un copil, un biciclist sau chiar o maşină vor ajunge în faţa unei maşini autonome şi va provoca un accident, reacţia publicului va fi catastrofică”, spune Missy Cummings, un fost pilot, devenit cercetător MIT, specializată în domeniul dronelor automatizate. Pe lângă opinia publică, organismul american FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei), este încă îngrijorat în privinţa capacităţii unei drone de a percepe şi evita alte aeronave, ceea ce îi face pe cei de la MIT să fie siguri că o maşină autonomă de la Google va accidenta un om, într-o zi.

Urmareste Automarket
În luna august a anului trecut, Google a anunţat că automobilele autonome din proiectul său au parcurs peste 480.000 de kilometri fără incidente.
Vorbim de un rulaj cumulat al celor 12 vehicule, care au trecut prin condiţii variate de trafic fără niciun fel de incident cât timp au fost controlate de computere. Reprezentanţii corporaţiei doresc să le ofere şoferilor un plus de productivitate la volan şi un plus de siguranţă în trafic.

Via USNews

Comentarii (2)

  • Hmmm.....e posibil sa apara o noua serie hackeri pe post de ucigasi platiti, numai ca in loc de arma vor avea un laptop conectat la serverul google. Mai departe nu mai detaliez
    4 1
  • Mircea
    Masinile respective au totusi pe cineva inauntru lor, nu pleaca singure de acasa. Deci se presupune ca masina respectiva ar trebui doar sa faca condusul mai comod, pastrand totusi controlul la nivel de sofer. Pe de alta parte, reactia unui calculator este cu mult peste reactia unui om, posibil ca senzorii sa detecteze situatia respectiva cu mult inainte ca soferul sa aiba vreo reactie.

    Pentru erori tehnice cand sistemul pica, atunci trebuie sa intervina factorul uman. Pentru condusul de zi cu zi, cred ca se poate folosi o masina pe pilot automat fara probleme.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru