EXCLUSIV: Am condus noua generație Skoda Kodiaq sub camuflaj

de Bogdan Mirică
Miercuri, 28.06.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chiar dacă mai durează încă 4 luni până când vom vedea noul Kodiaq, noi l-am condus deja în cadrul unui eveniment secret. Am testat cum se simt 3 versiuni, două dieseluri și o benzină.

Skoda ne-a invitat în mare secret undeva la granița dintre Franța și Elveția, la poalele munților Jura, pentru a vedea în avanpremieră noua generație Skoda Kodiaq. Cel mai mare SUV al cehilor este pe piață din anul 2016 și, după aproape 800.000 de clienți la nivel global, se pregătește să cedeze locul unei noi generații.

Am avut la dispoziție o serie de prototipuri echipate cu noile motoare, dar și cu noile tehnologii Skoda. De asemenea, în cadrul unei prezentări am putut vedea forma finală a noului Kodiaq. Însă, bineînțeles, n-am avut voie să facem fotografii, pentru că dezvăluirea completă va avea loc în toamna acestui an. Pot doar să vă spun că noul Kodiaq arată foarte bine, este în ton cu ceea ce vedem în prezent în gama de SUV-uri Skoda și beneficiază de un interior în care, efectiv, ai putea să te muți. Atât e de spațios, primitor și tehnologizat.

Experiența la volanul prototipurilor a fost una ciudată. Practic, ne-am pus în pielea piloților de teste, pentru că mașinile erau complet camuflate, iar elementele de design erau imposibil de observat. Tot ce am sesizat a fost faptul că vom avea o semnalizare dinamică, dar cred că ăsta nu e un secret pentru nimeni, având în vedere că nu mai e o tehnologie străină de brandul ceh.

Interiorul a fost și el puternic camuflat. Nici măcar materialele de pe planșa de bord și portiere nu au fost cele pe care le vom vedea pe versiunea de serie. Am stat însă pe tapițeria versiunii entry-level și mi-a plăcut, chiar dacă e textilă în totalitate. În spatele volanului am avut acces la instrumentarul de bord digital, cu o dimensiune de 10 inch. Are o grafică bună, informații bine structurate, însă utilizarea sa mi se pare mai complicată decât pe modelele Volkswagen.

În centrul planșei de bord va exista un ecran de 12.9 inch, care a fost, însă, complet camuflat. L-am văzut în toată splendoarea lui abia seara, în cadrul prezentării mașinii.

Pot spune că este spectaculos. Ca, de altfel, multe alte elemente din interior, pe care le vom afla pe parcurs. Vă spun doar atât: obsesia pentru comenzi tactile va fi ponderată.

În cadrul testului din Franța, Skoda ne-a pus la dispoziție 4 exemplare. Am fost flancați de mașini de asistență pe tot traseul de 70 de kilometri și am avut alături de noi reprezentanți Skoda care să ne povestească despre mașini. Am putut conduce 3 dintre cele 5 versiuni ale mașinii. E drept, a fost pentru o scurtă perioadă de timp, dar a fost suficient pentru a înțelege cum se simt motorizările.

2.0 TDI CU 150 DE CAI PUTERE

O să încep cu dieselul de 2.0 litri și 150 de cai putere. Așa cum intuiți, e la limita decenței. Se mișcă bine pe drumuri naționale, dar am avut o serie de urcări, pe șosele de munte, și a gâfâit. Nu l-aș recomanda pentru o caroserie ca aceasta. Își face treaba, dar cei care caută explozia unui diesel și cuplul îndestulător al acestuia trebuie să caute ceva mai adânc în buzunare. Antifonarea dieselului este și ea decentă, însă aproape de 3000 de rotații devine gutural și prezent în habitaclu.

2.0 TDI CU 193 DE CAI PUTERE

Am avut ocazia de a urca și la volanul versiunii echipate cu diesel de 2.0 litri și 193 de cai putere. Altceva! Dinamică excelentă și un cuplu savuros. Mașina se simte delicios pe urcare și coborâre, iar tot bagajul de resurse este suficient pentru o asemenea caroserie. Mariajul cu transmisia automată DSG cu 7 trepte (oferită standard pe orice versiune) este unul de invidiat. Mașina dă dovadă de liniaritate, iar treptele se succed bine, fără ruperi de ritm și fără ezitări. Dacă pui levierul din spatele volanului în treapta S, atunci o să simți că transmisia devine intuitivă și retrogradează bine, fix așa cum ți-ai dori. Se realizează o conexiune bună cu șoferul și intențiile acestuia. Bineînțeles, în ecuație sunt incluse și două padele în spatele volanului, care ajută la reacții și mai bune.

Una peste alta, este versiunea care mi-a plăcut cel mai mult.

1.5 TSI CU 150 DE CAI PUTERE, MILD-HYBRID

A treia versiune testată a fost benzina cu o capacitate de 1.5 litri TSI, cu sistem mild-hybrid la 48V și sistem de dezactivare al cilindrilor. Agregatul oferă 150 de cai putere și un cuplu despre care nu știm prea multe, dar eu estimez că ar fi de aproximativ 270 de Nm. Este la limita decenței pe Kodiaq, cu eforturi susținute pe drumuri în pantă și pe autostradă, la viteze mari. Accelerările se fac progresiv, fără nici o explozie sau emoție. Cutia DSG cu 7 rapoarte oferă acceași liniaritate și retrogradări bune, însă, așa cum spuneam mai devreme, fără nici o emoție sau rupere de ritm. În plus, dincolo de 3500 de rotații motorul devine și el destul de prezent în habitaclu.

Consumul afișat de computerul de bord al versiunilor amintite mai sus nu era foarte relevant. Mașinile au stat mult pe loc, cu motorul pornit, iar atunci când s-au pus în mișcare au avut parte de un tratament sportiv din partea tuturor celor invitați. Așa că valorile de 10-11 litri/100 de km, foarte apropiate între diesel și benzină, nu sunt foarte realiste.

Skoda Kodiaq va oferi și alte două motoare, ceva mai generoase. O unitate pe benzină de 204 cai putere și un hibrid alimentat la priză, care garantează 100 de kilometri autonomie doar în oraș. Citește detalii despre gama completă de motoare.


În concluzie, Skoda Kodiaq se lansează în toamnă și va produsă în uzina din Kvasiny, Cehia, acolo unde constructorul a investit aproximativ 14 milioane de euro pentru a moderniza linia de asamblare. Promisiunea cehilor, precum și a mea, după ce am luat contact cu modelul, este că Skoda și-a făcut bine temele și nu vor fi multe lucruri de reproșat noii generații.

Comentarii (8)

  • Skoda și-a făcut bine temele și nu vor fi multe lucruri de reproșat noii generații.

    Nimic de reproșat desigur .in afara de preturile care vor începe de la patruzeci de mii? Și motorul ăla de 1.5 tsi exact ce trebuie pe un SUV de dimensiunile alea.? Stiti de la ce vine particula S din SUV?
    7 4
  • @Nsrei
    N-am înțeles niciodată ce fel de sport faci cu (in)utilitarele asta. Poate pentru cei care cumpără asemenea balene e un sport să se urce și să coboare din ele.
    7 2
  • Kodiak este una dintre cele mai reușite apariții cred eu (pe zona ei), clar din păcate că prețurile vor creste si asta nu-i doar in cazul Skoda.
    Fără mișto… sport este să “intri” intr-un sedan. Se știe clar la ce-i bună o asemenea caroserie si se știe ca nu-i pentru sport pe șosele sau viteze de peste 130 (consuma ca naiba).
    Am in masina echipament sportiv tot timpul, si când “scap” de la munca mergem la sport in natură, doar in natura. Pentru asta îmi trebuie minim 600 de litri, AWD, cârlig tractare, suport biciclete, șine longitudinale pentru fixare cutie, autonomie minim 400 km in orice condiție… aaaa si ar fi bine minim 200 CP :))), da merge si cu ceva mai puțin dacă atâta se poate…
    5 0
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    Dutzulică e sportiv, în natură, dar n-a observat până acum că bate vântul inclusiv noaptea :))
    Cam gogonată, Pinocchio.
    1 8
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    Dutzulică e sportiv, în natură, dar n-a observat până acum că bate vântul inclusiv noaptea :))
    E cam gogonată, Pinocchio.
    2 8
  • Skoda rivalizează deja Polestar și Lotus la sportivitatea... prețului.

    Sportivul camuflat arată a Mazda CX-5 cu grilă veche de BMW.

    Din fericire vine cu manuala robotizată DSG, TDI-urile și TSI-urile nedezvoltate de 10 ani.
    5 1
  • CP 250 Atit tot?
    2 0
  • 1.5 TSI și cuplu de 270 Nm pe hurdughia asta sparge... norii.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru