Evrika! Seat anunţă primul an cu profit după 2008. "SUV-ul Ateca ne va ajuta să creştem şi în 2016"

de Daniel Popescu
Miercuri, 16.03.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
2015 a fost primul an cu profit pentru Seat după 2008, iar constructorul spaniol anticipează o nouă creştere după lansarea SUV-ului Ateca, la mijlocul anului.

SEAT a traversat o perioadă financiară dificilă după izbucnirea crizei economice, însă abia anul trecut a reuşit să construiască o strategie prin care să revină pe linia de plutire.

După şapte ani consecutivi în care a înregistrat pierderi, constructorul aflat în portofoliul Grupului Volkswagen a anunţat că în 2015 a reuşit să înregistreze un profit de 6 milioane de euro după plata taxelor comparativ cu pierderea de 66 de milioane de euro din 2014.

Profitul a fost realizat ca urmare a vânzărilor în creştere, care au trecut de pragul psihologic de 400.000 de unităţi, dar şi datorită comercializării unor modele pentru care marja de profit a fost mai mare. Aceste lucruri au contribuit la înregistrarea celei mai bune cifre de afaceri din istorie, de 8.3 miliarde de euro.

Pe lângă vânzările în creştere pentru modelele Leon, Ibiza şi Alhambra în special în Germania, Italia şi Spania, Seat a profitat şi de faptul că SUV-ul Audi Q3 este produs la fabrica Seat de la Martorell.

În plus, perioada pozitivă a generat şi 350 de noi locuri de muncă în cadrul constructorului spaniol.

2016, un nou an cu profit datorită SUV-ului Ateca

Urmareste Automarket
Producătorul spaniol este încrezător că va rămâne pe profit şi în anul 2016, în special datorită lansării primului său SUV, Seat Ateca, care va fi disponibil în showroom-uri începând din vară.
În plus, compania pregăteşte un SUV de dimensiuni mai mici pentru anul 2017.

"Implementam strategia potrivită care ne permite să facem faţă cu optimism provocărilor de a rămâne profitabili pe termen lung. Avem un viitor luminos în faţă datorită lansărilor de noi produse şi a integrării noilor tehnologii din domeniile mobilităţii şi conectivităţii", spune Luca de Meo, preşedintele Seat.

Cu toate acestea, anul nu a început prea bine pentru Seat: în primele două luni, vânzările au scăzut cu 6.5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 46.789 de unităţi. 

Via Seat

Comentarii (6)

  • Aici e vorba de foarte mult optimism. Dar optimismul asta se poate adeverii doar daca Leonul asta mai inaltat cu care se tot lauda va avea un pret de sub 15.000 euro, cu petarda aia de motor entry-level 1.0 TSI 115CP. Mai mult de 14 mii nu merita. Exista pe piata Qashqai la 15.500 euro in oferta.
    7 6
  • deja mi-e scarba de designurile germane...ca-i vw,ca-i skoda,ca-i seat...tot un drac is toate(casele de la merc...la fel,clone)) ...prefer marcile asiatice care au inceput sa faca masini chiar faine...si e adevarat ca reno se ridica si el inet,incet volvo iar...
    10 6
  • Qashqai are preturi de la 18.300 acesta fiind cel mai ieftin. Ma indoiesc sa fie la 15.500 , ar insemna un discount de peste 15%.
    @womax designul este o chestie subiectiva as putea zice ca pe mine m-au plictisit deja asiatici cu designurile pokemon si luminite multicolore de copil de tata in bord.
    8 8
  • bai io nu pot intelege....

    in ultimii 3 ani compania tot pierde cota de piata iar cele peste 400.000 de masini vandute in Europa pe 2015 nu le-am gasit (poate ca sunt acolo pe undeva ca cea mai mare cifra identificata e undeva la 380.000, deci un +de 30.000 le distribuim ca pe steagurile lui conu' Fanica si ne ies fix peste pragu psihologic)

    apoi stau si ma gandesc ca prostu' si incerc sa vad care sunt modelele alea cu marja de profit ridicata. O fi Alhambra sau Ibiza? ca copia aia de A4/5? numita Axeo s-a vandut ca slapii in prag de iarna.

    in fine, 6 bulioane profit pe 2015, si au inceput vanzarile pe 2016 cu "-"

    sunt curios pe ce culmi ii ridica SUV-ul
    5 4
  • @@hj- Mai documenteaza-te . Nissan Qashai a costat si 14.990 euro cu discount . Acum costa 15.500 euro cu oferta remat +cea comerciala. Ti se pare cumva mare ? Numai valoarea remat e 1.400 euro.Ce-i asa greu ? Ia-ti pastilele baiete.
    4 9
  • baiete I-ati pastilele si vino la showroom, ca bate un vant pe aici la noi la nissan
    8 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru