În mod tradițional, China este cea mai importantă piață pentru mașinile electrice, însă pandemia de coronavirus SARS-CoV-2 a schimbat radical situația.
Întrucât piața auto chineză s-a prăbușit cu 80% în luna februarie ca urmare a restricțiilor de circulație, înmatriculările de mașini electrice au scăzut cu peste 50% în primele trei luni ale anului, la 77.256 de unități.
În paralel, înmatriculările de mașini electrice din Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania au ajuns în primele trei luni ale anului la 79.300 de unități, dublu comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, Europa a reușit să depășească China la înmatriculările de mașini electrice, chiar dacă sunt luate în calcul doar cele mai importante 5 piețe.
Pe de altă parte, Europa se confruntă la rândul ei cu pandemia de coronavirus începând de la jumătatea lunii martie, ceea ce are deja un efect puternic asupra pieței auto și, implicit, asupra înmatriculărilor de mașini electrice.
Prin urmare, este de așteptat ca în lunile următoare China să revină în fruntea Europei la înmatriculările de mașini electrice.
"Guvernul chinez introduce din nou bonusuri și reduceri de taxe pentru mașini electrice, iar China are de asemenea și capacitate de producție, așa că anticipăm că statul chinez va prelua din nou conducerea în acest an", afirmă oficialii companiei de consultanță PriceWaterhouseCoopers, cea care a realizat analiza datelor.
Via Automotive News
După o să vedem cifre foarte bune, o altă dublare anul viitor
Cât timp nu te vei apuca de ce ţi-am recomandat (sunt patru inele, ca la Auto Union: morfologie, sintaxă, ortografie şi punctuaţie), o să te tot faultezi singur, de faţă cu publicul. De fapt, de ani de zile te pretezi şi, astfel, ai rămas acelaşi (ne)pitoresc Farfuridi.