Epopeea Toyota: Peste 3.000 de vehicule verificate nu aveau probleme la pedale

De Sebastian Toma
Publicat Miercuri, 14.07.2010
Achetatorii americani au testat deja peste 3.000 de unităţi Toyota despre care se credea că au probleme cu pedala de acceleraţie. Niciunul dintre acestea nu a manifestat semne ale blocării pedalei de acceleraţie în condiţiile de testare.

Esential

3.000 de unităţi Toyota afectate de recall nu au prezentat nicio problemă la nivelul pedalei de acceleraţie în momentul în care au ajuns în service-ul autorizat Toyota.

Potrivit americanilor de la Wall Street Journal, reprezentanţii Departamentului Transporturilor din Statele Unite ale Americii au verificat deja peste 3.000 de plângeri legate de blocarea pedalei de acceleraţie la automobile Toyota şi au descoperit că toate acestea erau legate de greşeli ale şoferilor, nu de blocarea efectivă a pedalei de acceleraţie. Anchetatorii sunt de părere că şoferii care s-au plâns de această problemă au intrat în panică în momentele premergătoare accidentului şi au apăsat acceleraţia în loc de frână, cauzând accidentele respective în urma cărora au dat vina pe pedala de acceleraţie blocată. Doar un exemplar dintre cele 3.000 testate avea acceleraţia blocată la momentul accidentului, dar blocajul era cauzat de preş, nu de o problemă electronică.

Singurul incident fatal legat de blocarea pedalei de acceleraţie a fost cel care a dus la moartea a patru persoane în luna august a anului trecut. Este vorba de incidentul în urmă căruia un poliţist american a murit alături de trei membri ai familiei sale la bordul unui Lexus ES350.

Celelalte 74 de incidente fatale în urma cărora au fost învinovăţite pedalele de acceleraţie ale modelelor Toyota nu au avut drept cauza această problemă. Singurul defect dovedit al acestui modele era întoarcerea îngreunată la relanti a unora dintre modelele testate – lucru pentru care cei de la Toyota au făcut deja recall şi preşurile necorespunzătoare – elemente care au fost şi ele înlocuite gratuit de cei de la Toyota.

Achetatorii nu au descoperit încă nicio problemă de natură electronică sau mecanică ce ar fi putut duce la cauzarea acestor incidente. Cu toate acestea, imaginea constructorului nipon de automobile a fost lezată grav în ultima perioadă, chiar dacă nu a avut probleme propriuzise cu pedala de acceleraţie sau cu mecanismul acesteia.

Via | WallStreetJournal

Comentarii (7)

  • De cand asteptam confirmarea...
    Prin stirea asta putem sa ne dam seama cat de mare a fost manipularea de care au dat dovada americanii...au incercat sa isi salveze propriile marci folosind metoda "scopul scuza mijloacele".
    Prea erau cusute cu ata alba multe scenarii, plus sa mai punem la socoteala ca o parte foarte insemnata din soferii americani sunt niste idioti.
    22 4
  • george
    POSIBILA PROBLEMA ELECTRONICA
    @ raduvlase

    In cursul anchetei, candva dupa a 2-a tura de recall-uri pe acelasi subiect, oficialii Toyota nu au afirmat cu convingere ca electronica nu e de vina.

    Iar niste baieti care se plictiseau tare, au facut un experiment prin care se simula arderea unei sigurante/scurt circuit/modul electronic disfunctional iar rezultatul a fost accelerarea la blana + erori 0 la verificarea ulterioara cu testerul...
    6 5
  • @george
    Sunt de acord ca exista posibilitatea unei erori electronice sau ceva de genu, dar acest lucru se poate intampla la foarte multe marci si modele (chiar si declansarea airbagurilor e posibila)...dar americanii au facut din tantar armasar si au prezentat intr-un mod fatalist posibilitatea unei astfel de erori.
    7 1
  • :)
    inca odata toyota se dovedeste de a fi cea mai fiabila masina, chiar daca unii ar dori sa nu fie asa.
    :)
    8 1
  • Toyota
    Acum , lasand gluma la o parte.....ma intreb ce cauta tablagiul ala (fie el si american !!! ) intr-un Lexus . Daca ar fi condus un Ford Focus , sigur nu se mai facea atata caz.....
    5 1
  • george
    SI TU BRUTUS?
    @ raduvlase

    Am spus-o deja de `jde ori pana acum. Ei au ascuns problema asta vreo 2 ani CU COMPLICITATEA NHTSA care este o institutie americana.
    Armasarul care a crescut din tantarul asta se datoreaza in foarte mare masura imenselor greseli facute de conducerea Toyota in primul rand si, in al doilea rand, faptului ca isi facuse pana atunci o campanie publicitara destul de aroganta in care ideea de baza era ca Toyota nu se strica/te tine pana mori (chiar daca nu mori tanar)/e cea mai fiabila/bla bla...

    Acum intelegi?
    3 5
  • Posesor de Corolla
    La verificarea pedalei in reprezentanta Toyota au masurat distanta dintre partea mobila a pedalei si cea fixa iar ulterior au montat corespunzator, o cala distantoare de cca. 0,5 mm intro perioada totala de 30 de minute. Pedala masinii, am vazut personal, era MADE IN USA........ Chiar nu pricep ce au avut in cap americanii cand au inceput scandalul cu blocarea pedalei - de care, pana la urma, se face vinovata o firma de-a lor .... Eu am o masina de peste 2 ani cu peste 30.000 km la bord si n-am avut nicio problema...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru