Saab a prezentat generaţia 2014 a lui 9-3, proaspăt introdusă în producţie
Reprezentanţii NEVS au anunţat că au primit deja protecţia statului suedez în faţa creditorilor şi că sunt optimişti în privinţa unei noi înţelegeri cu Saab AB. Cei de la NEVS declară că sunt în tratative cu doi producători de automobile în privinţa unui parteneriat nou, iar noua înţelegere le-ar permite acestora să îşi achite datoriile şi să producă în continuare automobile dacă vor fi sprijiniţi de compania suedeză prin permisiunea de a păstra numele Saab pentru vehiculele pe care le vor produce şi comercializa în continuare. Datoria celor de la NEVS faţă de furnizorii săi care îi cereau insolvenţa este de aproximativ 400 de milioane de coroane suedeze, echivalentul a 43.5 milioane de euro.
Această datorie a apărut din cauza chinezilor de la Qingbo Investment, declară reprezentanţii NEVS, pe care îi acuză că nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale şi i-au obligat pe cei de la National Modern Energi Holdings să devină singurul finanţator al companiei.NEVS, actualii proprietari ai Saab, au livrat primele unităţi ale lui 9-3
repornită la sfârşitul anului trecut, a fost oprită dintr-o problemă de lichidităţi, NEVS fiind în imposibilitate de plată faţă de aproape 900 de furnizori. Cei de la NEVS au achiziţionat Saab în august 2012 şi lucrează de atunci la modelele pe care le-au lansat în decembrie 2013. NEVS este o companie deţinută de Hong Kong Nation Modern Energy Holdings, condusă de antreprenorul suedo-chinez Kai Johan Jiang.
Via Reuters | Motor Authority
pacat ca nu a avut si Saab sansa celor de la Volvo, care dupa preluare chinezilor de la Geely si investitii masive, rezultatele incep sa se vada ..
Poate ca va veni si randul Saab, dar pana atunci mai bine sa fie in conservare, ce se intampla acum este o gluma, o gluma proasta.
PS: Mai pe scurt, Saab AB are dreptate, fara niciun dubiu!
Poate ca intelegeti exact adevarul, dar…repetitio est mater studiorum (cu riscul de a parea papagal).