Administrația pentru Siguranța Traficului Rutier (NHTSA) din Statele Unite a deschis recent o anchetă oficială împotriva Tesla după ce a descoperit că sistemul Autopilot ar fi provocat mai multe accidente în ultimii trei ani și jumătate.
În acest context, Musk a admis pe Twitter că ultima versiune software a sistemului Autopilot “nu este grozavă”.
“FSD Beta 9.2 nu este de fapt grozav, dar echipa Autopilot/AI se mobilizează pentru a aduce îmbunătățire cât mai repede posibil,” a spus Musk.
Compania comercializează un pachet de capabilități Full Self-Driving (sau FSD) pentru 10.000 de dolari sau 199 de dolari pe lună în SUA. Însă, conform sursei citate, acest sistem premium de asistență pentru șofer nu face ca vehiculele electrice Tesla să fie sigure pentru utilizare fără un șofer atent la volan.
FSD Beta este disponibil doar pentru unii șoferi care au achiziționat anterior FSD și pentru angajații Tesla. Versiunea beta prezintă funcționalități noi sau revizuite recent care se adaugă la caracteristicile premium de asistență pentru șofer.
Via alephnews
Comentarii (2)