La începutul anului 2016, Kaufland deschidea un nou capitol în scurta istorie de până atunci a mobilității electrice din România: instalarea unor stații de încărcare rapidă destinate vehiculelor electrice cu ajutorul partenerului tehnic Renovatio.
Prezența retailerului în orașele importante din țară a făcut posibil acest proiect, iar pasul făcut în 2016 avea să le ofere românilor 11 stații de încărcare. Proiectul celor de la Kaufland a continuat, iar în prezent, numărul stațiilor de încărcare a ajuns la 24 (harta cu adresele complete poate fi consultată aici).
Astfel au luat naștere primele coridoare de încărcare cu stații rapide din România. De la Constanța până la Arad via Sibiu și din București până la Oradea via Brașov, posesorii români de mașini electrice pot încărca vehiculele în parcările magazinelor Kaufland. Este cea mai complexă rețea de stații de încărcare rapidă din România din acest moment, iar eforturile celor de la Kaufland cu siguranță au jucat un rol important în creșterea numărului de mașini electrice vândute în țară în ultimii trei ani.
Eforturile Kaufland nu se opresc aici: retailerul nu doar găzduiește cele 24 de stații, ci a oferit în ultimii trei ani clienților magazinelor și posibilitatea reîncărcării fără costuri. Punctele de încărcare funcționează non-stop și pot fi utilizate în baza unui card care poate fi ridicat din orice magazin Kaufland dotat cu o astfel de stație destinată mașinilor electrice.
Cele 24 de stații includ 42 de puncte de încărcare în regim Fast Charge DC (standarde CHAdeMo și CCS cu o putere de maxim 50 kW) și alte 24 de puncte de încărcare în regim AC (Type 2 la o putere de 22 kW).
Promovarea mobilității electrice a reprezentat un punct extrem de important pe agenda Kaufland, iar în 2016, în momentul inaugurării primei stații de încărcare, retailerul a cumpărat 18 mașini electrice.
O parte dintre acestea au fost donate ONG-urilor partenere, iar restul au fost utilizate de angajații Kaufland în deplasările zilnice în interes de serviciu.Cel mai recent pas făcut de Kaufland în direcția mobilității electrice o reprezintă deschiderea hub-ului de încărcare rapidă din parcarea magazinului de pe strada Barbu Văcărescu din București. Stațiile instalate aici permit încărcarea simultană a 3 vehicule electrice la o putere de maxim 50 kW. Până la finalul anului curent, retailerul a mai programat deschiderea a cel puțin cinci noi puncte de încărcare, concomitent cu extinderea rețelei de stații către Moldova și sudul țării.
Kaufland a "electrificat" motorsportul românesc
De-a lungul anilor, motorsportul a reprezentat punctul de plecare pentru dezvoltarea mașinilor de serie. Constructorii puteau testa cele mai noi tehnologii în sporturile dedicate, iar mai apoi le puteau implementa și pe versiunile de stradă. În ultimii ani, adoptarea vehiculelor electrice și introducerea lor în producția de serie a dus la apariția unor competiții în care sunt implicate prototipuri sau monoposturi electrice. Punctul culminant este reprezentat de Formula E, o competiție cu monoposturi electrice în care mulți dintre constructorii de serie s-au implicat activ.
Kaufland a mizat pe promovarea mobilității electrice cu ajutorul prezenței în motorsport, iar așa a luat naștere Kaufland e-Rally Team. Proiectul susținut de retailer a presupus tranformarea unui Volkswagen Golf GTI într-un vehicul electric destinat traseelor de viteză în coastă, circuit și SuperRally.
Acțiunile acestora au dat roade, iar începând cu acest an, Campionatul Național de Viteză în Coastă are o clasă dedicată automobilelor electrice.Ca promotor al mobilității electrice în România, prezența Kaufland în calitate de partener principal al proiectului #ElectricRomânia a venit în mod natural.
#ElectricRomania este un proiect Automarket.ro
Partener principal:
Kaufland România
Parteneri:
Enel X
NetBet
Continental Hotels
1) primariile, firmele de distributie si productie de energie electrica, aeroporturile, garile, autogarile, marile lanturi comerciale, service-urile auto, producatorii auto, etc. ar trebui aiba cate 5 statii electrice de incarcare cu puterea de minim 50 kW pe care sa le puna la dipozitie utilizatorilor de masini PHEV sau EV (cu plata sau gratuit - dupa cum doreste fiecare);
2) benzinariile ar trebui sa puna la dispozitie 1-2 statii electrice, de minim 50 kW,
in termen de maxim un an.
In acest fel, Romania ar incuraja in modul cel mai DIRECT si CONCRET dezvoltarea noilor tehnologii si utilizarea vehiculelor pe baterii precum si reducerea poluarii din marile orase care - in Bucuresti, cel putin - este DRAMATICA...
Nu este usor dar nici imposibil...e chestiune doar de VOINTA si PUTINTA....
Ca sa nu mai moara copii de cancer la plamani. Slogane slogane.
ai o obsesie morbida....mai ia o pauza, esti penibil deja
Am incheiat discutia.
Ce discutie sa inchei tu? Tu nu discuti, tu duci un monolog al unui semidoct.